25.000 de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2021


Guvernul a aprobat proiectul de Hotărâre privind stabilirea contingentului de lucrători străini nou-admişi pe piaţa forţei de muncă în anul 2021.

Astfel, pentru anul viitor a fost stabilit un contingent de 25.000 de lucrători străini nou – admişi pe piaţa forţei de muncă din România, faţă de 30.000 în acest an.

Decizia de reducere a contingentului pentru anul viitor a fost luată în baza ultimelor date transmise de către Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI), care au indicat o scădere a numărului de avize de angajare/detaşare emise pentru cetăţeni străini în primele 10 luni ale acestui an.