Un program prevede creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ.
În Monitorul Oficial nr. 1129/2020 a fost publicat Ordinul nr. 2057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ.
Ghidul de finanţare constituie un suport informativ, având rolul de a furniza informaţii esenţiale cu privire la derularea Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ.
Scopul Programului îl reprezintă creşterea eficienţei energetice a clădirilor publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ şi îmbunătăţirea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin reducerea consumului anual de energie finală.
Finanţarea Programului se realizează din veniturile rezultate din vânzarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră încasate la Fondul pentru mediu, în limita creditelor de angajament şi bugetare prevăzute cu această destinaţie prin bugetul anual al Fondului pentru mediu, aprobat conform legii.
În cadrul unei sesiuni de finanţare, suma maximă care poate fi solicitată este:
a) 1 .500.000 lei pentru UAT cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori;
b) 3.000.000 lei pentru UAT cu o populaţie de peste 5.001 locuitori.
Numărul de locuitori se stabileşte luând în considerare ultimul recensământ publicat pe pagina de internet a Institutului Naţional de Statistică.
Potrivit noutăţilor legislative, este considerată eligibilă UAT care îndeplineşte următoarele condiţii:
a) acţionează în nume propriu;
b) nu este înregistrată cu fapte sancţionate de legislaţia financiară şi fiscală;
c) nu a fost condamnată pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă;
d) are îndeplinite obligaţiile de plată a taxelor, impozitelor şi amenzilor către bugetul de stat, bugetele locale, bugetul Fondului pentru mediu, conform prevederilor legale în vigoare;
e) asigură contribuţia proprie necesară implementării proiectului/obiectivului;
f) este proprietar al terenului şi al clădirii/ansamblului de clădiri pe care se realizează investiţia şi le administrează prin organe deliberative;
g) deţine un document strategic relevant.
Înscrierea în cadrul Programului se realizează prin intermediul aplicaţiei informatice puse la dispoziţie de Administraţia Fondului pentru Mediu.