Asistenţa medicală se asigură prin cabinete medicale ambulatorii ale medicilor de familie şi de alte specialităţi, centre de diagnostic şi tratament, centre medicale, centre de sănătate, laboratoare, precum şi prin alte unităţi sanitare publice şi private precum şi prin unităţi sanitare publice şi private cu paturi.
Potrivit ultmelor noutăţi legislative asistenţa medicală se poate asigura prin telemedicină.
În Monitorul Oficial nr. 1108/2020 a fost publicată OUG nr. 196/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.
Ce înţelegem prin telemedicină?
Telemedicina este totalitatea serviciilor medicale furnizate la distanţă, fără prezenţa fizică simultană a personalului medical şi a pacientului, pentru stabilirea diagnosticului, indicarea tratamentului, monitorizarea unor afecţiuni sau indicarea unor metode de prevenţie a bolilor, în mod securizat, prin intermediul tehnologiei informaţiei şi mijloacelor electronice de comunicare.
Cine poate beneficia de telemedicină?
Serviciile medicale prin telemedicină pot fi acordate în mod nediscriminatoriu oricărei persoane de toţi profesioniştii din domeniul sănătăţii care folosesc tehnologiile informaţionale şi de comunicare, mijloace de comunicare la distanţă, pentru schimbul de informaţii valide pentru diagnosticul, tratamentul şi prevenirea bolilor şi accidentelor, cercetarea şi evaluarea medicală, precum şi pentru asistenţa continuă a furnizorilor de servicii medicale, toate în interesul promovării sănătăţii.
Ce înţelegem prin mijloace de comunicare la distanţă?
Mijloace de comunicare la distanţă reprezintă orice mijloc care, fără prezenţa fizică simultană a pacientului şi a personalului medical, poate fi utilizat pentru oferirea serviciilor medicale furnizate de la distanţă prin intermediul oricăror platforme audio sau video, echipamente electronice şi reţele de cablu, fibră optică, radio, satelit şi altele asemenea.
Telemedicina cuprinde mai multe servicii
Telemedicina cuprinde următoarele servicii: teleconsultaţia; teleexpertiza; teleasistenţa; teleradiologia; telepatologia şi telemonitorizarea.
Teleconsultaţia este serviciul medical realizat în relaţie cu pacientul, care discută de la distanţă cu medicul, şi poate fi realizată prin orice mijloace de comunicare, în vederea stabilirii diagnosticului, tratamentului şi/sau a măsurilor necesare pentru prevenirea bolilor şi a complicaţiilor acestora, toate în interesul promovării sănătăţii pacientului.
Teleexpertiza reprezintă serviciul de telemedicină prin care are loc un schimb de opinii medicale între mai mulţi medici realizat prin orice mijloace de comunicare la distanţă, în vederea confirmării unui diagnostic şi/sau a unei conduite terapeutice, pe baza datelor din documentele medicale ale pacientului, şi care nu presupune prezenţa fizică a acestuia.
Teleasistenţa reprezintă serviciul medical constând în ajutorul oferit de un medic unui alt practician, aflat la distanţă, care efectuează un act medical sau chirurgical, precum şi serviciul medical efectuat atunci când cadrele medicale care acordă ajutor medical de urgenţă au nevoie de asistenţă.
De reţinut! Serviciile de telemedicină se acordă de către unităţile sanitare publice şi private indiferent dacă acestea se află sau nu se află în relaţie contractuală cu casa de asigurări de sănătate.