Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată să se pronunţe asupra unui recurs în interesul legii.
Obiectul recursului în interesul legii
Sesizarea priveşte interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii sub aspectul momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de a constata contravenţiile în cazul construcţiilor edificate fără autorizaţie de construire, atunci când acestea conţin toate elementele structurale pentru a fi considerate terminate, în sensul de a se stabili dacă acesta este data terminării în fapt a construcţiei sau data la care autoritatea competentă a constatat săvârşirea faptei.
Decizia ÎCCJ
Conform ştirilor juridice, este necesar să se deosebească între momentul terminării construcţiei, ca fapt material, şi finalizarea acesteia din punct de vedere juridic, care are relevanţă pentru dobândirea dreptului de proprietate asupra construcţiei. În acest context, reamintim că există situaţii în care, deşi construcţia a fost terminată fizic potrivit destinaţiei sale, nu se dobândeşte dreptul de proprietate asupra acesteia până la momentul respectării condiţiilor prevăzute de legislaţia în domeniu.
Prin Decizia nr. 16/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 1047/2020, s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor coroborate cu cele ale art. 37 alin. (5) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată termenul de prescripţie a răspunderii contravenţionale pentru contravenţiile prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991, republicată, constând în executarea, fără autorizaţie de construire, a unei construcţii ce cuprinde toate elementele structurale necesare pentru a fi considerată terminată la data constatării contravenţiei, curge de la data terminării în fapt a construcţiei.