Producătorii agricoli care au fost afectaţi de seceta vor primi sprijin financiar!


Ţinând cont de faptul că manifestarea fenomenelor meteorologice nefavorabile care pot fi asimilate unei calamităţi naturale afectează grav atât producţia obţinută, cât şi veniturile producătorilor agricoli din sectorul vegetal, cu implicaţii în asigurarea securităţii alimentare a populaţiei şi în reluarea ciclului de producţie de către producătorii agricoli a fost adoptată OUG nr. 148/2020.

OUG nr. 148/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 806/2020, prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Scopul prezentei ordonanţe de urgenţă îl reprezintă recunoaşterea şi declararea stării de calamitate din cauza manifestării secetei pedologice în agricultură, precum şi instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv acordarea de compensaţii producătorilor agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Menţionăm că seceta pedologică este semnalată de Administraţia Naţională de Meteorologie, care a emis avertismente de temperaturi ridicate peste limita de confort şi precipitaţii reduse.

Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică şi au depus cerere unică de plată 2020, respectiv:
a) producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;
b) producătorii agricoli persoane juridice, cu excepţia grupurilor de producători.

Prin prezenta schemă se acordă ajutor de stat beneficiarilor care au înfiinţat în toamna anului 2019 următoarele culturi: grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiţă.

Beneficiarii sunt eligibili la solicitarea ajutorului de stat dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
a) deţin proces – verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie 2020 inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate;
b) suprafaţa calamitată reprezintă un procent de peste 30% din suprafaţa totală declarată în cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate;
c) sunt înregistraţi în evidenţele APIA cu cerere unică de plată 2020;
d) nu sunt în dificultate, respectiv în reorganizare, în lichidare sau în faliment, la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidenţelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.

Potrivit noutăţilor legislative, compensaţiile acordate ca ajutor de stat reprezintă maximum 40% din devizele de cheltuieli pentru fiecare cultură de toamnă calamitată, elaborate de către Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală.

Centrele judeţene ale APIA, respectiv al municipiului Bucureşti verifică beneficiarii care au depus o cerere de solicitare a ajutorului de stat, cu privire la îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate.