A fost stabilit cadrul legal pentru desfăşurarea activităţilor de gestionare a deşeurilor nepericuloase compostabile, prin reciclarea sau valorificarea acestora folosind opţiunea de compostare, în vederea protejării sănătăţii umane şi a mediului înconjurător.
În Monitorul Oficial nr. 762/2020 a fost publicată Legea nr. 181/2020 privind gestionarea deşeurilor nepericuloase compostabile.
Începând cu data de 1 ianuarie 2021, autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, subdiviziunile administrativ – teritoriale ale municipiilor, respectiv asociaţiile de dezvoltare intercomunitară ale acestora, trebuie să implementeze sistemul de colectare separată a deşeurilor biodegradabile, să extindă colectarea separată din uşă în uşă a biodeşeurilor în mediul urban, dublată de implementarea schemei “plăteşte pentru cât arunci” şi să încurajeze compostarea individuală în gospodăriile din mediul rural.
Autorităţile administraţiei publice locale au următoarele obligaţii:
– elaborează strategii şi programe proprii pentru gestionarea deşeurilor biodegradabile;
– asigură şi răspund pentru colectarea separată a materialelor sau deşeurilor destinate compostării/digestiei anaerobe;
– asigură informarea cetăţenilor prin mijloace adecvate şi prin publicarea pe site-ul propriu asupra sistemului de gestionare al deşeurilor biodegradabile destinate compostului/digestatului.
Compostul rezultat în urma prelucrării deşeurilor trebuie utilizat în funcţie de categoria de calitate certificată în următoarele domenii:
a) categoria A – agricultură şi horticultură, cu respectarea prevederilor art. 8 alin. (3);
b) categoria B – spaţii verzi, urbane şi rurale;
c) categoria C – conform destinaţiei stabilite prin Normele tehnice.
Persoanele fizice şi juridice care generează deşeuri biodegradabile au obligaţia să depună aceste deşeuri în spaţiile indicate sau să le predea operatorilor autorizaţi pentru colectarea lor.
Atenţie! Este obligatorie colectarea separată a deşeurilor biodegradabile destinate compostăriisau digestiei anaerobe, inclusiv din uşă în uşă sau prin aport voluntar în caz contrar sunteţi pasibili de o amendă de la 400 lei la 800 lei, pentru persoanele fizice, şi de la 10.000 lei la 20.000 lei, pentru persoanele juridice.