Transferul temporar al bolnavilor dializaţi dintr-o unitate în alta se poate face pe o perioadă de până la 12 săptămâni, cu posibilitatea de prelungire automată pe toată perioada stării de alertă, dar şi în intervalul de timp următor, atât timp cât vor mai apărea cazuri pozitive la dializaţi sau personalul medical şi auxiliar din unităţile de dializă.
În Monitorul Oficial nr. 688/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1356/2020 pentru completarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţilor de dializă publice şi private, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.718/2004.
În situaţia excepţională în care, în contextul epidemiologic, vor surveni situaţii cu deficit major de personal medical calificat, unităţile de dializă afectate vor funcţiona cu deficit de personal. Centrele de dializă vor funcţiona cu program de lucru prelungit, astfel încât să se poată asigura funcţionarea unităţii, iar supravegherea şedinţelor de dializă de către medic se va putea face prin vizită săptămânală în unitatea respectivă sau prin telemuncă.