Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securității și sănătății în muncă vor fi modificate


Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică proiectul de HG pentru modificarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006.

Astfel, contestarea procesului-verbal de cercetarea cazului de boala profesională va fi soluţionată în mod similar oricărui act administrativ emis de o autoritate publică din Romania, respectându-se regula conform căreia actul administrativ (procesul-verbal de cercetarea cazului de boala profesionala) emis de o autoritate publică (direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti) nu poate fi anulat decât de autoritatea publica emitenta.

În conformitate cu prevederile Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, procedura prealabilă presupune contestarea actului administrativ în mod direct către emitent, în cazul de față direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti, care a cercetat cazul. De asemenea, se instituie obligaţia autorităţii publice competente de a formula in termen de 10 zile răspuns la solicitările direcţiilor de sanatate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în situaţia în care procesul verbal de cercetare a cazului de boală este contestat.

Proiectul de act normativ urmăreşte, pe baza consensului tuturor părţilor implicate în elaborarea lui, cadrul comun şi unitar al acțiunilor în domeniul securităţii si sănătăţii în muncă.