Circulaţia trotinetelor electrice pe drumurile publice a fost legiferată. Ce e nou?


În Monitorul Oficial nr. 102/2020 a fost publicată OUG nr. 13/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Prin trotinetă electrică înţelegem vehiculul cu două sau trei roţi şi ghidon, utilizat pentru transportul unei singure persoane, care nu este prevăzut cu loc şezând sau care este echipat cu un loc şezând pentru conducător, al cărui punct de şedere de referinţă se află la o înălţime mai mică sau egală cu 540 mm în cazul celor cu două roţi, respectiv la o înălţime mai mică sau egală cu 400 mm în cazul celor cu trei roţi, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 6 km/h, dar nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu motor electric; punctul de şedere de referinţă are înţelesul prevăzut în Regulamentul (UE) nr. 168/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 15 ianuarie 2013.

Dacă un drum este prevăzut cu o pistă pentru biciclete, bicicletele şi trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista respectivă. În lipsa acestei piste, circulaţia trotinetelor electrice este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani.

Potrivit ştirilor juridice, bicicletele, mopedele şi trotinetele electrice care circulă pe drumurile publice trebuie să fie echipate cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant – fluorescente. Este interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă iar transportul pasageriloe este interzis.

De asemenea, se prevede că pe autostrăzi este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, trotinetelor electrice şi mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere şi a maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h.

Nerespectarea normelor privind circulaţia trotinetelor electrice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă.