CCR.Termenul de introducere a recursului în casaţie este unul prohibitiv?


Art. 435 din Codul de procedură penală prevede că “Recursul în casaţie poate fi introdus de către părţi sau procuror în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel.”

Potrivit ultimelor ştiri juridice, acest text de lege a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că excluderea posibilităţii atacării cu recurs în casaţie a hotărârilor definitive, prin care s-a soluţionat fondul cauzei peste termenul prohibitiv şi neconstituţional de 30 de zile, fără să existe o justificare obiectivă şi rezonabilă, atrage încălcarea art. 16 din Constituţie.

Curtea a respins excepţia prin Decizia nr. 656/2019 constată că declararea, în mod condiţionat, a recursului în casaţie – cale extraordinară de atac -, prin respectarea unui termen de introducere a acestuia, are ca finalitate buna administrare a justiţiei, ocrotirea, pe de o parte, a garanţiilor procesuale ale părţilor, iar, pe de altă parte, a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor definitive, a securităţii raporturilor juridice stabilite prin hotărâri definitive.

Cu alte cuvinte, instituirea unui termen, pentru formularea recursului în casaţie, este in abstracto o măsură rezonabilă pentru impunerea unei rigori şi discipline procesuale, în vederea soluţionării într-un termen rezonabil a procesului penal, şi o garanţie că această cale extraordinară de atac nu va deveni o posibilitate a părţilor interesate de a înlătura, oricând, efectele pe care trebuie să le producă hotărârile judecătoreşti definitive.