Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor a constituit recent obiectul unei sesizări de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei s-a susţinut că sintagma “nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative“, cuprinsă în art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, potrivit căruia “verificarea temeiniciei contestaţiei poate fi făcută de persoana prevăzută la alin. (2) sau de o comisie de soluţionare a contestaţiei, numită de aceasta, nefiind obligatoriu ca membrii comisiei să fi participat la efectuarea cercetării administrative”, este neconstituţională în măsura în care este permis ca din această comisie să facă parte tocmai persoanele care, efectuând cercetarea administrativă, au reţinut tendenţios în sarcina contestatorului săvârşirea unei fapte similare neglijenţei ori abuzului în serviciu, aspecte ce pot fi asimilate unei acuzaţii în materie penală.

Curtea Constituţională a respins excepţia şi a reţinut că procedura reglementată de textul de lege criticat, inclusiv prin numirea în comisia de soluţionare a contestaţiei, atât a unor membri care au participat la efectuarea cercetării administrative, cât şi a unor membri care nu au avut legătură cu procedura care a condus la emiterea deciziei de imputare, nu este de natură să afecteze accesul liber la justiţie ori dreptul la un proces echitabil, întrucât, pe de o parte, având în vedere faptul că instituirea recursului prealabil sau graţios reprezintă o modalitate simplă, rapidă prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent, procedurile şi cerinţele desfăşurării acestei proceduri sunt diferite de cele privind activitatea administrativ – jurisdicţională sau de judecată, spre exemplu aspecte ce ţin de imparţialitate şi obiectivitate.