Codul de procedură penală prevede că după înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite în aceeaşi zi judecătorului de cameră preliminară. Plângerea greşit îndreptată se trimite pe cale administrativă organului judiciar competent.

În cazul în care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, când probele legal administrate sunt suficiente, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale. Contestaţia nemotivată este inadmisibilă.

Cele prezentate mai sus sunt prevăzute în art. 341 alin. 9) C. procedură penală, articol care, potrivit noutăţilor legislative, a fost contestat la Curtea Constituţională pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile criticate aduc atingere principiului respectării supremaţiei Constituţiei, sunt discriminatorii, sunt contrare dreptului la un proces echitabil, încalcă dreptul la un recurs efectiv şi contravin principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară pronunţă soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală (admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală), prevederile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală recunosc inculpatului dreptul de a formula contestaţie numai împotriva modului de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, însă nu şi împotriva soluţiei de începere a judecăţii, atunci când în cauză nu au fost invocate astfel de excepţii de către inculpat sau de instanţă, din oficiu.

Se arată că inculpatul, faţă de care s-a dispus soluţia clasării, nu are interes să ridice excepţii cu privire la legalitatea probelor administrate şi a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, întrucât atât materialul existent la dosarul cauzei, cât şi soluţia dispusă îi sunt favorabile. Aşadar, de regulă, în procedura reglementată de art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală judecătorul admite plângerea cu reţinerea cauzei în vederea începerii judecăţii, fără ca inculpatul să fi invocat astfel de excepţii.

Arată că, faţă de actuala redactare a art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, contestaţia vizând exclusiv soluţia de începere a judecăţii este inadmisibilă, în condiţiile în care prevederile criticate nu dau dreptul la contestaţie decât împotriva modului de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.

Curtea Constituţională constată că lipsirea petentului şi intimaţilor din procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată de posibilitatea de a supune controlului judiciar soluţia de începere a judecăţii dispuse prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constituie o măsură excesivă, ce depăşeşte cadrul constituţional referitor la dreptul la apărare şi exercitarea căilor de atac. Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, sub aspectul soluţiei de începere a judecăţii, este înlăturată singura cale de atac cu privire la aceasta din urmă. Or, Curtea a statuat într-o jurisprudenţă constantă că semnificaţia sintagmei “în condiţiile legii”, cuprinsă în dispoziţiile art. 129 din Constituţie, “se referă la condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac şi nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei”.

Prin Decizia nr. 243/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 429/2019,  constată că soluţia legislativă, cuprinsă în dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a formula contestaţie împotriva soluţiei de începere a judecăţii dispuse prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public.