Angajații din administrația publică locală vor beneficia de sporul pentru condiţii periculoase


Anunţ important de la Ministerul Dezvoltării care anunţă că angajații din administrația publică locală vor beneficia, la fel ca cei din administrația centrală, de sporul pentru condiţii de muncă respectiv, a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, conform unui proiect de hotărâre de guvern inițiat recent.

Prin proiectul de act normativ va fi introdus în lista beneficiarilor prevederilor Regulamentului privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi condiţiile de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie“ din administraţia publică locală și personalul încadrat la nivelul instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale, menționat la capitolul I, art. 2 și 4 din Anexa nr. VII a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin proiect, se propune ca mărimea concretă a sporului pentru personalul din administraţia publică locală, prevăzut în anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 153/2017 să fie acelaşi cu cel prevăzut pentru personalul din administraţia publică centrală, astfel cum este reglementat la anexa nr. 2 din Regulamentul-cadru aprobat prin H.G. nr. 917/2017.

Menţionăm că aceste prevede sunt în fază de proiect urmând a fi aprobate în viitorul apropiat.