Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată recent să se pronunţe asupra unei chestiuni de drept în materie penală.

Obiectul sesizării

ICCJ a fost sesizată privind pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a următoarei chestiuni de drept:

“Dacă fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) («interzicerea de a se afla în anumite localităţi») se regăseşte în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din Codul penal [sub forma sustragerii de la executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă, pedeapsă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. l) din Codul penal] sau a fost dezincriminată ca urmare a abrogării Codului penal anterior la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 (respectiv, 1 februarie 2014)?”.

Practica judiciară

Opinia majoritară evidenţiază că fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) – “Interzicerea de a se afla în anumite localităţi” – nu se regăseşte în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din Codul penal [sub forma sustragerii de la executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă, pedeapsă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. l) din Codul penal, fiind dezincriminată ca urmare a abrogării Codului penal anterior, la data intrării în vigoare a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, respectiv 1 februarie 2014].

În opinia contrară, minoritară, s-a susţinut că fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă prevăzută de art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (interzicerea de a se afla în anumite localităţi) se regăseşte în incriminarea de la art. 288 alin. (1) din Codul penal [sub forma sustragerii de la executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării dreptului de a se afla în anumite localităţi stabilite de instanţă, pedeapsă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. l) din Codul penal].

Decizia ICCJ

Potrivit ştirilor juridice, ICCJ a reţinut că în situaţia în care o sancţiune de drept penal, formal calificată juridic ca măsură de siguranţă sau pedeapsă complementară, şi-a modificat în noua reglementare natura juridică (a trecut dintr-o categorie în alta), în lipsa unor norme tranzitorii exprese, nu se poate considera că executarea acesteia va continua potrivit noului titlu (nu operează o recalificare automată în raport cu sancţiunile definitiv aplicate cu un titlu în sancţiunile corespunzătoare calificate cu alt titlu din legea nouă). Aceasta în pofida faptului că textul analizat indică în cuprinsul său atât măsurile de siguranţă, cât şi pedepsele complementare. Asocierea lor în contextul dat nu este de natură a şterge distincţiile legale dintre cele două categorii distincte de sancţiuni de drept penal, nu face posibilă o veritabilă osmoză juridică.

Astfel, în lipsa unei dispoziţii legale exprese de asimilare a sancţiunii prevăzute de art. 112 lit. d) din Codul penal anterior cu sancţiunea prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. l) din Codul penal în vigoare, aplicată conform Codului penal anterior ca măsură de siguranţă, fapta avută în vedere (nerespectarea interdicţiei de a se afla în anumite localităţi) nu este tipică în raport cu norma de incriminare prevăzută la art. 288 alin. (1) din Codul penal (neexecutarea sancţiunilor penale), ca efect al recalificării juridice a interdicţiei de a se afla în anumite localităţi (din măsură de siguranţă în pedeapsă complementară).

Prin Decizia nr. 2/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 242/2019,  stabileşte că “Fapta de sustragere de la executarea măsurii de siguranţă prevăzută în art. 112 lit. d) din Codul penal anterior (din 1969) nu realizează condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 288 alin. (1) din Codul penal”.