ICCJ. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare


Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că, în cazul unei promisiuni bilatarale de vânzare-cumpărare a unei suprafeţe de teren încă nedelimitată, promitentul vânzător îşi asumă şi obligaţia de a contribui, prin toate mijloacele, la delimitarea suprafeţei ce face obiectul convenţiei, în baza art. 1272 alin. 1 C. civ. (contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar şi la toate urmările pe care practicile statornicite între părţi, uzanţele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui).

Din punct de vedere al părților contractante, dezlipirea unui imobil înscris în cartea funciară, în contextul în care partea ce se desprinde din imobil face obiectul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, reprezintă o obligaţie de a face asumată de promitentul vânzător, iar conform art. 880 C. civ., operaţiunea de dezlipire are ca efect înscrierea în altă carte funciară a unui imobil rezultat din alt imobil (operaţiune denumită transcriere).

În speță, instanța a decis că este admisibil capătul de cerere privind pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu pentru că instanţa a fost solicitată să suplinească manifestarea de voinţă a proprietarului terenului ce refuză să încheie un act juridic unilateral, ci pentru că cererea de dezlipire, prin consecinţele tabulare pe care le presupune, poate fi asimilată unei veritabile acţiuni în prestaţie tabulară, prevăzută de art. 896 C. civ.

(Decizia nr. 281 din 8 februarie 2018, pronunțată de Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)