Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că acțiunea împotriva statului întemeiată pe dispoziţiile Codului civil în materia răspunderii civile delictuale pentru încălcarea dreptului la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil garantat de art. 6 paragraf 1 din CEDO şi art. 21 alin. 3 din Constituţie este admisibilă. Acțiunea cu un astfel de obiect (repararea prejudiciului cauzat pentru durata excesivă a procesului penal) presupune verificarea întrunirii condiţiilor privind fapta ilicită, prejudiciul şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.

Premisa analizei, în această situație, este aceea că „fapta ilicită” este reprezentată de întârzierile imputabile autorităţilor judiciare, identificate în urma aplicării criteriilor desprinse din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente). În consecință, instanţa de judecată trebuie să expună prioritar considerentele pentru care durata procesului penal a fost sau nu una excesivă, decelând conduita procesuală a părţii de cea a autorităţilor şi ţinând cont de elementele ce indică gradul de complexitate a cauzei.

Simplul calcul al duratei procesului penal nu este suficient pentru reţinerea unei concluzii cu privire la respectarea sau nerespectarea termenului rezonabil, această apreciere putându-se contura doar prin determinarea întârzierilor imputabile autorităţilor judiciare, în urma aplicării criteriilor sus arătate. Abia după stabilirea duratei nerezonabile a procedurii judiciare este posibilă identificarea şi repararea prejudiciului cauzat, anume a celui care decurge exclusiv din întârzierile imputabile autorităţilor judiciare.

(Decizia nr. 646 din 23 februarie 2018, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)