În ultimii zece ani, România a devenit un centru important în domeniul IT&C, acest sector înregistrând creșteri solide de la un an la altul.
Gradul ridicat de atractivitate generat de calitatea muncii prestate de specialiştii din România din IT&C a determinat unele companii străine, care nu au prezenţă pe piaţa locală, să folosească expertiza acestora, oferindu-le un venit competitiv şi posibilitatea de a lucra de acasă.
În cazul angajaţilor, procesul de raportare în România a veniturilor salariale obţinute din străinătate şi de plată a taxelor aferente este unul complex, lunar, cu responsabilităţi din partea angajatului sau din partea angajatorilor, în anumite cazuri. Aceste obligaţii trebuie avute în vedere de persoanele fizice, atunci când încheie un contract de muncă cu o societate din străinătate – oricare ar fi forma acestuia, chiar şi, spre exemplu, un “gentleman’s agreement” – pentru că vor avea impact asupra salariului ce le va rămâne în mână după achitarea taxelor.