Mărirea salariilor în sectorul construcţiilor va readuce în ţară aproximativ 10% dintre muncitorii calificaţi şi va reduce semnificativ exodul altora, a declarat preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), într-o conferinţă de specialitate.
“Orice firmă depinde de oameni. Şi nu poate avea rezultate o firmă care nu are salariaţi. În acest moment, în România există un deficit de 400.000 de persoane. Încercăm ca prin aplicarea Ordonanţei 114 să rezolvăm cât de cât problema salariaţilor pe mai multe planuri. Încercăm să stopăm plecarea oamenilor din ţară, încercăm să aducem înapoi oameni plecaţi, în special din Italia care se confruntă în prezent cu o recesiune. Cel puţin 10% dintre muncitorii calificaţi din străinătate estimăm că se vor întoarce în România. Nu vorbim de nişte salarii exorbitante. Pentru un specialist, un salariu de 500 de euro nu este ceva ieşit din comun. Însă de aici se pleacă. 3.000 de lei va avea un necalificat (n. red. brut lunar), iar pentru specialişti salariile vor fi mult mai mari”, a apreciat acesta.