Procedura de avizare a cercetătorilor din ţări terţe!


Procedura de avizare a acordului de primire pentru cercetătorii din ţări terţe în scopul desfăşurării în România de activităţi de cercetare – dezvoltare – inovare pentru o perioadă mai mare de 90 de zile, în vederea acordării vizei de lungă şedere pentru activităţi de cercetare ştiinţifică şi prelungirii dreptului de şedere temporară pentru realizarea unui proiect de cercetare, în conformitate cu prevederile legislaţiei de transpunere a Directivei (UE) 2016/801 privind condiţiile de intrare şi de şedere a resortisanţilor ţărilor terţe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de schimb de elevi sau proiecte educaţionale şi muncă au pair, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În Monitorul Oficial nr. 32/2011 a fost publicat Ordinul nr. 1006/2018 pentru aprobarea Normelor metodologice privind procedura de avizare a acordului de primire pentru cercetătorii din ţări terţe în scopul desfăşurării în România de activităţi de cercetare – dezvoltare – inovare .

Ordonanța de urgență nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România definește noțiunea de cercetător – străinul, titular al unei diplome de doctor sau de absolvire a unor studii superioare de natură să îi permită accesul la programe de cercetare sau cercetare postdoctorală și care este acceptat de instituții de învățământ superior acreditate, institute de cercetare, de o unitate de cercetare- dezvoltare sau de un centru de cercetare atestate să desfășoare activități de cercetare științifică în cadrul unui proiect.

Unitatea de cercetare-dezvoltare autorizată în sensul prezentelor norme metodologice depune la registratura Ministerului Cercetării și Inovării acordul de primire, în trei exemplare, toate având valoare de original.

Avizul Ministerului Cercetării și Inovării se va acorda pe formularul „Acord de primire” de către directorul direcției responsabile cu politicile și programele naționale de cercetare- dezvoltare sau, după caz, de către directorul general al Direcției generale organismul intermediar pentru cercetare, în funcție de sursa de finanțare a proiectului de cercetare. Avizul se acordă în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea unităților de cercetare-dezvoltare autorizate, cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute în art. 48 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002.

Cercetătorului dintr-o ţară terţă admis să desfăşoare activităţi de cercetare – dezvoltare – inovare în alt stat membru în condiţiile Directivei (UE) 2016/801 i se va permite să desfăşoare o parte din activitatea de cercetare – dezvoltare – inovare pe teritoriul României, cu respectarea prevederilor art. 671 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel:

a) dacă este titular al unui permis de şedere în scop de cercetare ştiinţifică sau al unei vize de lungă şedere în scop de cercetare ştiinţifică, valabile, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene, poate intra şi rămâne pe teritoriul României pentru a desfăşura activităţi de cercetare pentru o perioadă de până la 180 de zile (mobilitate pe termen scurt), în orice perioadă de 360 de zile, fără obligativitatea obţinerii unei vize de lungă şedere, în baza unui acord de primire încheiat cu entitatea – gazdă din România şi avizat de către Ministerul Cercetării şi Inovării;

b) pentru a desfăşura activităţi de cercetare ştiinţifică pentru o perioadă mai mare de 180 de zile (mobilitate pe termen lung), dacă este titular al unui permis de şedere în scop de cercetare ştiinţifică sau al unei vize de lungă şedere în scop de cercetare ştiinţifică, valabile, eliberate de un alt stat membru al Uniunii Europene, poate intra şi solicita prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României, fără obligativitatea obţinerii unei vize de lungă şedere, în baza acordului de primire încheiat cu unitatea de cercetare – dezvoltare din România şi avizat de către Ministerul Cercetării şi Inovării.

Potrivit ştirilor juridice, unitatea de cercetare – dezvoltare autorizată în sensul prezentelor norme metodologice depune la registratura Ministerului Cercetării şi Inovării acordul de primire, în trei exemplare, toate având valoare de original.