Concediul de odihnă. Noutăţi 2019!


Odată cu noul an, au intrat în vigoare mai multe prevederi importante privind concediu de odihnă la care orice angajat din România are dreptul.

La acordarea concediului de odihnă nu se ţine cont de perioada de concediu de creştere şi salariaţii de alte religii decât cea creştin-ortodoxă trebuie să beneficieze de zile libere în afara sărbătorilor legale. Acestea reprezintă o parte dintre principalele modificări în privinţa reglementării privind concediul de odihnă, apărute recent.

Salariaţii de altă religie decât cea creştin-ortodoxă beneficiază de zile libere speciale, altele decât cele legale, conform legii, şi altele decât zilele de concediu de odihnă. Practic, ei beneficiază atât de zilele libere legale ale creştin-ortodocşilor, cât şi de libere legale pentru propriile sărbători religioase majore.

De asemenea, chiar dacă nu cer concediu de odihnă, salariaţii trebuie să fie plătiţi pentru zilele de concediu neefectuate, la încetarea unui contract de muncă, a decis CJUE. Totuşi, conform aceleiaşi Curţi, motivul pentru care salariatul nu a cerut concediu de odihnă trebuie să fie independent de voinţa sa.

,