Dispoziția criticată

Articol unic, pct. 1: „ Sunt pedepsite cu închisoarea de la unu la 5 ani următoarele fapte, dacă sunt săvârşite în scopul obţinerii pentru sine de bani, bunuri ori alte foloase materiale necuvenite.” 

Motivarea obiecției

În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt formulate critici de neconstituţionalitate extrinsecă şi intrinsecă.

1. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate extrinsecă, se arată că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea art. 61, alin. (2), coroborat cu art. 66, alin. (2) şi (3) din Constituţie.

În acest sens, se susţine că legea a fost adoptată în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor neconstituţional întrunite, întrucât nu a existat o cerere expresă formulată de un titular al acestui drept pentru întrunirea Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară.

Se indică faptul că întrunirea în sesiune extraordinară a celor două Camere poate fi cerută de Preşedintele României, Biroul permanent al fiecărei Camere ori de cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. În privinţa sesiunii extraordinare menționate, o asemenea cerere nu a fost formulată de Preşedintele României şi nici de o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, iar faptul că decizia preşedintelui Camerei Deputaţilor de convocare a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară a fost aprobată de Biroul permanent nu poate echivala cu formularea de către Biroul permanent a unei cereri de întrunire în sesiune extraordinară a Camerei.

Se mai arată că decizia de convocare a Camerei Deputaţilor în sesiune extraordinară a fost semnată de unul dintre vicepreşedinţii acesteia, fără ca preşedintele Camerei să-şi fi delegat atribuţiile către acesta. Astfel, competenţele preşedintelui au fost exercitate în numele său de către o altă persoană, fără o justificare reală şi obiectivă şi fără o împuternicire legală.

De asemenea, convocarea sesiunii extraordinare a Camerei Deputaților în perioada 2-19 iulie 2018 s-a făcut pentru o ordine de zi cu 30 de puncte, în cuprinsul căreia Legea pentru modificarea și completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 nu era expres înscrisă.

Plenul Camerei Deputaților a procedat mai întâi la votarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare. Însă, potrivit stenogramei ședinței Camerei Deputaților, după aprobarea ordinii de zi a sesiunii extraordinare, la cererea unui singur deputat s-a completat ordinea de zi a sesiunii extraordinare, cu 3 inițiative legislative, respectiv cu proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție și alte două propuneri.

În consecinţă, se apreciază că, fiind o sesiune extraordinară, Camerele nu pot dezbate o altă problemă decât aceea ce a făcut obiectul cererii, deoarece s-ar încălca chiar caracterul „excepțional” al sesiunii.

2. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecă, se arată că, în aceeași zi, Camera Deputaților a adoptat modificări ale aceluiași act normativ, respectiv Legea nr. 78/2000, prin două proiecte diferite de acte normative, din care unele sunt discordante față de altele. Astfel, legiuitorul dă dovadă de inconsecvență şi incoerență legislativă, folosind, în cazul infracțiunilor asimilate celor de corupție, sintagma „pentru sine sau pentru altul” în cuprinsul unui act normativ, cu referire la infracţiunea de trafic de influenţă, astfel cum a fost reconfigurată prin lege, iar în cuprinsul altuia face referire la obținerea doar „pentru sine” a folosului material necuvenit.

Se susţine că modificarea art. 12, alin. (1) din Legea nr. 78/2000, în sensul precizării scopului obținerii folosului „doar pentru sine”, încalcă art. 18, lit. b) din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, ratificată prin Legea nr. 365/2004. Prin aceasta, se apreciază că sunt încălcate prevederile art. 11, alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.

În continuare, se arată că, prin modificările realizate de legea supusă controlului de constituţionalitate, este consacrată posibilitatea de a se obține foloase nemateriale, care pot îmbrăca diverse forme, şi prin aceasta, ca urmare a noii reglementări, sunt scoase din sfera ilicitului penal, în mod nejustificat, multiple activităţi.

Considerentele Curții

Analiza criticilor de neconstituţionalitate extrinsecă

Cu privire la critica de neconstituţionalitate potrivit căreia nu a existat o cerere validă de întrunire în sesiune extraordinară, Curtea constată că textul Constituţiei impune ca cererea să provină de la unul dintre cele trei subiecte de drept expres precizate: Preşedintele României, Biroul permanent al fiecărei Camere ori cel puţin o treime din numărul deputaţilor sau al senatorilor. Prin urmare, Constituţia nu reglementează o anumită modalitate de desfăşurare a procedurii în faţa Biroului permanent şi nici cu privire la tipul de act sub forma căruia se obiectivizează cererea acestuia.

Curtea reţine că în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a fost depus un proiect de decizie de convocare a Camerelor, purtând menţiunea faptului că provine de la preşedintele Camerei Deputaţilor. Prin urmare, s-au respectat prevederile constituționale.

Cu privire la semnarea deciziei de convocare de către vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, fără ca acesta să fie împuternicit printr-un act scris de către preşedintele Camerei Deputaţilor. Curtea reţine că actul de convocare are un caracter tehnic, fiind emis în considerarea competenţei legale pe care o au preşedinţii Camerelor; astfel, chiar în condiţiile în care preşedinţii Camerelor îşi încalcă obligaţia constituţională de a emite decizia de convocare, Camerele au posibilitatea de a se întruni din proprie iniţiativă.

În aceste condiţii, Curtea reţine că ceea ce se invocă în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate este o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare. Or, nu este de competenţa Curţii verificarea modului în care a fost aplicată această dispoziţie regulamentară, la fel cum nu este de competența Curții nici analiza criticii privind ordinea de zi, fiind din aceeași sferă.

În ceea ce priveşte faptul că decizia de convocare nu stabilea, în mod expres, ca parte a ordinii de zi legea supusă analizei Curţii Constituționale, Curtea reţine că o asemenea critică ţine, de asemenea, de modul de aplicare a regulamentelor parlamentare în cadrul procedurii parlamentare, ipoteză în care, în virtutea autonomiei parlamentare, Parlamentul se bucură de o largă marjă de apreciere.

Analiza criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă

Din ceea ce relevă noutățile juridice, reiese faptul că judecătorii Curții au asimilat infracțiunea prevăzută de Legea 78/2000 infracţiunilor de corupţie, deoarece acţiunea făptuitorului are ca finalitate obţinerea, direct sau indirect, a anumitor foloase necuvenite, în condiţiile în care obiectul juridic al acestora este constituit din relaţiile sociale referitoare la cinstea şi onestitatea persoanelor în exercitarea atribuţiilor lor de serviciu.

Este de principiu că o normă de incriminare care priveşte combaterea corupţiei nu poate fi structurată în funcţie de persoana în favoarea căreia se urmăreşte obţinerea folosului şi nici în funcţie de natura folosului. În forma în vigoare a textului analizat, legiuitorul a stabilit că folosul este obţinut pentru sine sau pentru altul tocmai pentru a sublinia, în mod expres, faptul că nu contează subiectul în favoarea căruia se obţine folosul, fiind indiferent cine obţine emolumentul.

De aceea, se creează o contradicţie în termeni, în sensul că un act de corupţie nu ar putea fi calificat ca atare decât dacă folosul este obţinut numai pentru sine. Or, a configura elementele unui infracţiuni de corupţie în funcţie de acest parametru ar echivala cu o incongruenţă între natura infracțiunii și conţinutul normativ al textului de incriminare.

Curtea reţine că norma analizată urmăreşte sancţionarea unor situaţii în care sunt încălcate normele legale care conferă temei şi justificare obţinerii unor foloase, drept care, în acest caz, folosul obţinut este întotdeauna necuvenit, indiferent că este de natură patrimonială sau nepatrimonială. Legiuitorul nu are competenţa de a limita sfera de cuprindere a infracţiunii analizate doar în funcţie de natura materială a folosului obţinut, în condiţiile în care intensitatea lezării relaţiilor sociale ocrotite este aceeaşi, indiferent că folosul obţinut este unul patrimonial sau nepatrimonial.

De asemenea, dezincriminarea unor fapte de corupţie, rezultată din jocul reglementărilor referitoare la latura obiectivă a textelor de lege în vigoare, precum în cauza de faţă, echivalează cu o nerespectare a obligaţiilor sale internaţionale. Prin urmare, Curtea constată că articolul unic pct.1 din lege încalcă prevederile art.11 alin.(1) din Constituţie, prin raportare la art. 3 din Convenţia penală cu privire la corupţie.

Soluția Curții

Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că dispoziţiile articolului unic pct.1 din Legea pentru modificarea şi completarea art. 12 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie sunt neconstituţionale.