În Monitorul Oficial al României nr. 1055/2018, a fost publicată Decizia nr. 19/2018 privind examinarea sesizării formulate de Colegiul de conducere al Curții de Apel București având ca obiect „interpretarea și aplicarea unitară a legii în ceea ce privește chestiunea de drept referitoare la înțelesul obligației de declarare a adunărilor care se desfășoară în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat, reglementată de dispozițiile art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, ca element constitutiv al contravențiilor prevăzute de dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din aceeași lege”.
Obictul sesizării
Recursul în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. (1) lit. a) și d) din aceeași lege, în sensul de a se stabili înțelesul sintagmei „în exteriorul sau în incinta sediilor ori a imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat”, folosită de legiuitor în cuprinsul art. 3 din legea în discuție cu referire la desfășurarea adunărilor publice exceptate de la obligația declarării prealabile.
Practica judiciară
Într-o orientare, majoritară, s-a apreciat că nu trebuie declarate adunările publice desfășurate într-un loc public (drum public, parte carosabilă, trotuar, piață publică) aflat în exteriorul sediilor persoanelor juridice de interes public sau privat, prin raportare la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 60/1991.
În susținerea acestei opinii s-a argumentat că, pentru ca o persoană să poată fi sancționată pentru nesocotirea dispozițiilor art. 26 alin. (1) lit. a) sau d) din Legea nr. 60/1991, este necesar ca aceasta să fi organizat și desfășurat adunări publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise ori să fi participat la o adunare publică nedeclarată sau interzisă, participare urmată de refuzul de a părăsi locul de desfășurare a acestora la avertizările și somațiile organelor de ordine, făcute potrivit legii.
Prin urmare, elementul material al laturii obiective a contravenției sancționate de lege este alcătuit din două acțiuni cumulative, în absența oricăreia dintre ele fapta neputând constitui contravenție.
Într-o altă orientare, minoritară, s-a considerat că exteriorul sediului unei instituții publice reprezintă exclusiv zona cuprinsă între punctele de acces în clădire și gardul împrejmuitor, doar pentru această zonă fiind aplicabile dispozițiile art. 3 din Legea nr. 60/1991 referitoare la scutirea de la obligația de declarare în prealabil.
S-a apreciat că trotuarele și partea carosabilă, care sunt elemente ale unei căi de comunicații publice, în sensul art. 6 alin. (1) pct. 14, 23 și 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002), aflate la exteriorul împrejmuirii unei instituții publice, nu pot fi considerate ca aparținând exteriorului sediului acesteia, ci reprezintă o zonă publică în care, pentru desfășurarea unei adunări publice, este necesară declararea prealabilă a acesteia, conform art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991.
ICCJ a admis recursul în interesul legii
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 3 prima teză din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice, republicată, cu referire la dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) şi d) din aceeaşi lege, există obligaţia de declarare prealabilă a adunărilor publice, atunci când adunările urmează să se desfăşoare în pieţe ori pe căile publice (drum public, parte carosabilă şi trotuar) sau în alte locuri prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 60/1991, situate în imediata vecinătate a sediilor ori imobilelor persoanelor juridice de interes public sau privat.
“Trotuarele” şi “partea carosabilă” constituie elemente ale unei căi de comunicaţii publice, astfel că nu pot fi incluse în sintagma “exteriorul sediului”, în accepţiunea dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 60/1991, neavând relevanţă că se situează faptic în imediata apropiere a clădirii şi/sau a împrejmuirii aferente clădirii, întrucât reprezintă o zonă publică.