În Monitorul Oficial nr. 1045/2018 a fost publicată Decizia nr. 649 din 24 octombrie 2018 a Curții Constituționale, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 153, alin. (3) și art. 243, alin. (1), lit g) din Regulamentul Camerei Deputaților, formulată de grupul parlamentar al Uniunii Salvați România.
Obiectul sesizării și motivarea
1. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate, autorii acesteia susțin că art. 153 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților potrivit căruia „În dezbaterile parlamentare, deputații nu adoptă comportamente și limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe și nici nu desfășoară pancarte sau bannere”, contravine prevederilor art. 30, alin (1) și (2) din Constituție, care consacră libertatea de exprimare.
Pentru deputați, în calitatea lor de reprezentanți aleși ai poporului român, posibilitatea de a se exprima prin mai multe modalități în timpul dezbaterilor este esențială, mai ales în cazul celor aflați de multe ori sunt împiedicați în mod abuziv să critice partidele aflate la putere atunci când primesc cuvântul la tribuna sălii de plen, prin închiderea microfonului de către președintele ședinței.
În condițiile în care mesajele inscripționate nu sunt denigratoare, rasiste sau xenofobe, iar afișarea pancartelor sau desfășurarea bannerelor nu perturbă ședințele plenului interzicerea acestor modalități de exprimare pașnică și neobstructivă reprezintă o cenzură nejustificată, incompatibilă cu dreptul fundamental cetățenesc și cu principiul de drept parlamentar menționate mai sus.
2. Pe de altă parte, art. 243, alin.(1), lit.g) din Regulamentul Camerei Deputaților, potrivit căruia „(1) Abaterile de la regulament atrag următoarele sancţiuni: […] g) fără a aduce atingere dreptului de vot în ședința de plen și sub rezerva respectării stricte a regulilor de conduită, suspendarea temporară a participării deputatului la o parte sau la toate activitățile Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între două și treizeci de zile lucrătoare”, contravine prevederilor art. 2, alin. (1), art. 61, alin. (1), art. 69, alin. (1) și art. 70, alin.(1), teza I din Constituție.
Dintre toate autoritățile statului, Parlamentul reprezintă sediul democrației, locul comun al intersectării intereselor politice, al dezbaterilor contradictorii cu privire la modul de soluționare a problemelor sociale și la aplanarea conflictelor majore care apar în societate. Ca organ reprezentativ suprem al poporului român, Parlamentul trebuie să exprime voința alegătorilor săi, să vegheze la satisfacerea intereselor fiecărui cetățean în interiorul și în afara granițelor țării și la respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale fiecărei persoane aflate pe teritoriul național.
În acest context, introducerea unei sancțiuni disciplinare constând în suspendarea participării deputatului la o parte sau la toate activitățile Parlamentului pentru o perioadă cuprinsă între două și treizeci de zile lucrătoare reprezintă o obstrucționare incompatibilă cu Legea fundamentală a exercitării mandatului cu care acesta a fost învestit prin voturile exprimate de cetățenii români la alegerile parlamentare.
Având în vedere că la Camera Deputaților zilele lucrătoare sunt în număr de 4 pe săptămână, rezultă că sancțiunea maximă îl împiedică pe deputat să-și îndeplinească atribuțiile constituționale timp de aproximativ 2 luni calendaristice, ceea ce reprezintă peste 4% din durata totală a mandatului său și peste 11% din perioada activă a acestuia, care nu include lunile de vacanță parlamentară.
Considerentele Curții
Curtea procedează la analizarea constituționalității celor două dispoziții contestate.
Cu privire la art. 153, alin (3) din Regulamentul Camerei Deputaților, Curtea reține următoarele:
În temeiul art.30 alin.(1) din Constituţie, libertatea de exprimare este inviolabilă, însă, potrivit art. 30, alin.(6) și (7) din Constituție, ea nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine, fiind interzise de lege defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri.
Reglementând obligația deputaților ca, în cadrul dezbaterilor parlamentare, aceștia să nu adopte comportamente şi limbaje denigratoare, rasiste sau xenofobe şi nici să nu desfăşoare pancarte sau bannere, Camera Deputaților, în virtutea autonomiei sale regulamentare, a transpus la nivel infraconstituțional limitele libertății de exprimare consacrate de norma constituțională. Cu alte cuvinte, prevederea regulamentară interzice comportamentul şi limbajul denigratoare, rasiste sau xenofobe, indiferent de modalitatea în care acestea se manifestă, inclusiv pe cale scrisă, prin mesaje afișate pe pancarte sau bannere.
Interdicția nu vizează modalitatea de exprimare a mesajului politic în sine, prin intermediul pancartei sau al bannerului, ci exclusiv conținutul mesajului care nu trebuie să se circumscrie „limbajului denigrator, rasist sau xenofob”.
Așa fiind, Curtea constată că dispozițiile art. 153, alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaților respectă, pe de o parte, libertatea de exprimare a deputaților, consacrată de art. 30, alin.(1) din Constituție, dar și limitele constituționale ale acestei libertăți, prevăzute de art. 30, alin. (6) și (7) din Legea fundamentală.
Cu privire la art. 243, alin (1), lit. g, Curtea a reţinut că „reprezentativitatea mandatului parlamentar, aşa cum este stabilită de dispoziţiile din Legea fundamentală citate, are importante consecinţe juridice. Una dintre acestea se referă la îndatoririle parlamentarului, care se exercită în mod continuu, din momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat sau de senator, legiuitorul trebuind ca, prin reglementările pe care le adoptă, să nu împiedice îndeplinirea acestora.”
De vreme ce îndatoririle parlamentarului se exercită în mod continuu, din momentul la care acesta intră în exerciţiul mandatului, până la data încetării calităţii de deputat, legiuitorul, prin reglementările pe care le adoptă, fie că sunt legi, fie regulamente, nu poate împiedica îndeplinirea acestora. Participarea la şedinţele Camerei din care face parte deputatul constituie o îndatorire de esenţa mandatului parlamentar, astfel cum rezultă din întregul ansamblu al dispoziţiilor constituţionale care reglementează Parlamentul, astfel că orice normă regulamentară care afectează modul în care acesta își îndeplinește îndatoririle legale și constituționale constituie o încălcare a statutului său constituțional.
Prevederea în cadrul normei criticate a tezei potrivit căreia sancțiunea disciplinară „nu aduce atingere dreptului de vot în ședința de plen” nu este de natură a înlătura efectul neconstituțional al suspendării temporare.
Soluția
Astfel cum reiese din cele mai recente știri juridice, Curtea:
1. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată de grupul parlamentar al Uniunii Salvați România și constată că dispozițiile art.153, alin.(3) din Regulamentul Camerei Deputaților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
2. Admite sesizarea de neconstituționalitate formulată de grupurile parlamentare al Uniunii Salvați România și al Partidului Național Liberal și constată că dispozițiile art. 243, alin.(1), lit.g) din Regulamentul Camerei Deputaților sunt constituționale.