Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, nr. 85/2014, are ca scop instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia.
În practica judiciară au intervenit unele dificultăţi în aplicarea şi interpretarea art. 105 din Legea nr. 85/2014. Astfel, se prevede că toate creanţele vor fi supuse procedurii de verificare prevăzute de prezentul capitol, cu excepţia creanţelor constatate prin hotărâri judecătoreşti executorii, precum şi prin hotărâri arbitrale executorii. În cazul în care aceste hotărâri judecătoreşti sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate în căile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creanţe în mod corespunzător.
În cazul în care instanţa de judecată, anulând sau casând hotărârea, nu dezleagă şi fondul dedus judecăţii, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creanţe, notificând creditorii în cazul neînscrierii totale sau parţiale a creanţei. În acest din urmă caz, împotriva măsurii înscrierii parţiale sau neînscrierii în tabel a respectivei creanţe, creditorii pot formula contestaţie.
Potrivit ultimelor noutăţi legislative Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată pentru a se pronunţa asupra acestei chestiuni de drept.
Problema care a generat sesizarea ICCJ
ICCJ a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea următoarei probleme de drept: “dacă administratorul judiciar/lichidatorul are dreptul de a verifica creanţe bugetare constatate prin titluri executorii şi care sunt limitele acestei verificări, respectiv dacă, din perspectiva întinderii creanţei bugetare, verificarea poate viza momentul naşterii creanţei bugetare pentru a stabili dacă sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei”.
ICCJ a admis sesizarea
ICCJ a admis sesizarea prin Decizia nr. 53/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 930/2018 şi a stabilit că în interpretarea dispoziţiilor art. 105 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 85/2014, administratorul/lichidatorul judiciar are dreptul de a verifica creanţele bugetare constatate prin titluri executorii sub aspectul întinderii, pentru a stabili dacă acestea sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii de insolvenţă a debitoarei.
Astfel, aspecte care ţin de stingerea parţială sau totală a creanţei ori de intervenirea prescripţiei extinctive, caracterul contestat al creanţei ori tardivitatea depunerii acesteia se înscriu în sfera atribuţiilor de verificare pe care le realizează practicianul în insolvenţă. Acesta are obligaţia de a efectua o cercetare amănunţită a fiecărei cereri de admitere, în vederea stabilirii legitimităţii, valorii exacte şi priorităţii fiecărei creanţe în parte, potrivit dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 85/2014. De precizat că, în îndeplinirea atribuţiei vizând stabilirea legitimităţii creanţei, administratorul/lichidatorul judiciar nu se pronunţă asupra valabilităţii documentelor în baza cărora creditorul solicită înscrierea acesteia, întrucât, aşa cum s-a precizat anterior, aceasta ar reprezenta o examinare pe fond şi o substituire în atribuţiile puterii judecătoreşti. Sub acest aspect, administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, verifică doar existenţa şi îndeplinirea cerinţelor minimale pentru ca actul exhibat să constituie fundament al cererii de creanţă.
În concluzie, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, după caz, poate analiza întinderea creanţei constatate printr-un titlu de creanţă contestat în condiţiile şi procedura prevăzută de lege, verificând dacă respectiva creanţă include creanţe bugetare născute anterior momentului deschiderii procedurii de insolvenţă sau ulterior, această activitate nefiind suprapusă controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal, chiar dacă, în final, este posibil ca întinderea creanţei bugetare, înscrisă într-un titlu de creanţă contestat, să fie modificată.