Guvernul intenționează să crească salariul minim pe economie de la 1 decembrie și nu de la 1 ianuarie, așa cum fusese anunțat inițial.
Salariul minim diferenţiat este deja în circuitul de avizare şi ar putea intra în şedinţa de Guvern care va avea loc astăzi. Astfel, salariul minim va creşte de la 1900 la 2080 de lei, respectiv 2350 pentru cei cu studii superioare sau cu vechime de cel puţin 15 ani. Pentru salariile demnitarilor, salariul se va raporta la suma de 2080 de lei, dar acest lucru se va întâmpla din ianuarie, nu din decembrie.