Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a publicat recent un proiect de hotărâre de guvern prin care îşi propune să modifice regulamentul general de urbanism.
Ministerul îşi motivează decizia de schimbare a regulamentului prin mai multe puncte. Unul dintre acestea vizează, însă, nevoia de grădiniţe şi creşe. Din analizele şi discuţiile cu primăriile, reprezentanţii MDRAP au constatat că în urma aplicarii prevederilor legislaţiei privind proprietatea, autorităţile locale dispun de rezerve de teren insuficiente pentru dezvoltarea investiţiilor publice.
În consecinţă, propun modificarea procentului de ocupare a terenului pentru construcţii de învăţământ. Dacă în regulamentul actual, pentru construcţiile din învăţământul preşcolar (grădiniţe) trebuie să se asigure o suprafaţă minimă de teren de 22 mp/copil, în noua variantă suprafaţa scade la 20 mp/copil.
Mai mult, dacă regulamentul actual permite construcţia unei grădiniţe doar dacă aceasta ocupă 25% din terenul alocat, iar restul de 75% trebuie amenajat ca zonă verde, curte de recreaţie, spaţii sportive şi grădină de flori, în noua formă procentul de ocupare a terenului cu construcţii se măreşte la 40%, ceea ce taie masiv din suprafaţa dedicată activităţilor în aer liber a preşcolarilor.