Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit prevederilor Codului de procedură civilă contestaţia în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Termenul introducerii contestaţiei în anulare, potrivit ştirilor juridice, a fost contestat pe motiv că încalcă dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei de necosntituţionalitate se susţine că că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale datorită instituirii termenului de 15 zile, care este un termen mic pentru formularea contestaţiei în anulare.

În susţinerea excepţiei se menţionează Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, prin care s-a statuat că opţiunea legiuitorului de a reglementa un termen redus pentru exercitarea căii de atac aduce atingere dispoziţiilor constituţionale privind accesul liber la justiţie.

Curtea Constituţională a reţinut că prin dispoziţiile legale criticate, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. Procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi.

De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept – subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Termenele instituite prin textul de lege criticat au în vedere soluţionarea procesului cu celeritate, în absenţa lor contestaţia în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură a genera o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând astfel grav stabilitatea şi securitatea care trebuie să le caracterizeze.

Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia “Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, precum şi art. 129, care prevede că, “Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a condiţiilor de exercitare a căilor de atac.

Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispoziţiilor constituţionale invocate mai sus, excepţia de necosntituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 322/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 738/2018.