Plenul Camerei Deputaților a adoptat modificările la Codul penal criticate de opoziție, reprezentanții magistraților și societatea civilă.
Potrivit noutăţilor legislative, printre cele mai importante modificări sunt cele prin care se dezincriminează total neglijența în serviciu și parțial abuzul în serviciu. Proiectul de modificare a Codului penal a primit în plenul Camerei Deputaților, la doar o zi după votul din Senat, 167 voturi „pentru”, 97 voturi „împotrivă” și 19 abțineri.
Modificările contestate:
1. Abuzul în serviciu. Infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie – 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. Adică, NU și pentru terți.
2. Neglijența în serviciu. Infracțiunea a fost eliminată cu totul.
3. Grupul infracțional organizat. A fost redefinită infracțiunea, în sensul că nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi fără a avea o continuitate.
„Prin grup infracţional organizat se înţelege grupul structurat, format din 3 sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă şi acţionează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracţiuni grave, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material. Nu constituie grup infracţional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracţiuni şi care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului. Prin infracţiune gravă se înţelege oricare dintre infracţiunile prevăzute de art. 223 alin. (2) din Codul de Procedură Penală, inclusiv acelea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare”, este forma adoptată de Parlament.
4. Favorizarea infractorului. Infracțiunea a fost redefinită în sensul că nu se consideră favorizarea infractorului dacă fapta a fost săvârșită de un afin până la gradul II și dacă este vorba de emiterea de acte normative.
5. Traficul de influență. Infracțiunea a fost redefinită în sensul că trebuie să fie vorba de pretinderea, primirea ori acceptarea promisiunii „de bani sau alte foloase materiale” (în forma actuală a Codului penal, era doar „de bani sau alte foloase”), iar promisiunea de a interveni să fie urmată de intervenția propriu-zisă (în forma actuală nu există această condiționare).
6. Reducerea pedepselor pentru infracțiunile de serviciu. Pentru o serie de infracțiuni, printre care delapidare și abuz în serviciu, achitarea prejudiciului atrage înjumătățirea pedepselor.
„Dacă infracţiunile prevăzute la art. 295 şi 297-300 C. penal au produs un prejudiciu material, iar făptuitorul acoperă integral prejudiciul cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, limitele prevăzute la alin. (2) se reduc la jumătate”, este forma adoptată de Parlament.
7. Reducerea pedepsei pentru concursul de infracțiuni. Sporul de pedeapsă la concursul de infracțiuni va fi de maximum 3 ani adăugat la pedeapsa cea mai grea. În prezent, acesta este calculat ca o treime din totalul celorlalte pedepse, după care se adaugă la pedepsa cea mai grea.
8. Reducerea termenelor de prescripție. Pentru infracţiuni pentru care pedeapsa închisorii este mai mare de 10 ani, dar care nu depăşeşte 20 de ani, termenul de prescripţie a răspunderii penale scade de la 10 la 8 ani.
9. Îngreunarea confiscării extinse. Parlamentul a decis ca bunurile transferate de persoana condamnată către un membru al familiei să poată fi confiscate doar „dacă acesta a cunoscut că scopul transferului este evitarea confiscării sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul”.
10. Eliberare condiționată mai devreme. Parlamentul a redus toate termenele prevăzute pentru acordarea liberării condiţionate. Astfel, pentru pedepsele mai mici de 10 ani, liberarea condiţionată se dispune după executarea a jumătate din durată, iar pentru condamnaţii care au împlinit 60 de ani, liberarea se dispune după executarea a doar unei treimi din durata pedepsei.
11. Circumstanțe atenuante. Acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat, în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, va constitui circumstanță atenuantă, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanță în ultimii cinci ani dinaintea comiterii faptei.
Atenţie! Dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicabile încă, urmează a fi promulgate de Preşedinte, însă acest lucru nu se întâmpla prea devreme, deja s-a anunţat sesizarea CCR cu privire la aceste modificări. După promulgare următoarea etapă va fi publicarea în Monitorul Oficial.