Mereu ne-am considerat perceptivi și suntem siguri că și dumneavoastră sunteți. Pentru acest motiv vom înfățișa o scurtă sinestezie, ca atunci când simți izul puturos al legii și simți un cuțit răsucindu-se în rana nevindecată a expresiei “vă bateți joc de noi?”

Este deci vorba de puncte, și ne aducem suspect aminte de cartelele pe puncte din vremea comunismului. Ce coincidență nefericită! În orice caz, proiectul pe care Guvernul își va asuma răspunderea, în ciuda protestelor tuturor, (pentru că unde e proprietate ni se pare normal să intervină Parlamentul), este un subiect de pâine caldă.

Cine e interesat de lege?.

Am zice că toată lumea suferă de fapt.

• Înainte de intrarea în vigoare a legii, conform art.48, legea îi influențează pentru că prevede plata în tranșe egale în termen de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2014, pentru cei 1) ale căror dosare au fost aprobate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau 2) ale căror sume au fost stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Însă avem și vești bune…Dacă vrem restituire în natură, 60 de zile de la data intrării în vigoare a legii sunt alocate pentru returnarea dosarelor. Dar vești bune fără vești proaste mai rar se întâmplă în România: ne punem întrebări asupra ordinii în care se vor retroceda proprietățile. Altfel zis, treci la urma cârdului sau ai întâietate? Practica ne va arăta și până atunci rămânem cu ochii în soare…

• După intrarea în vigoare a legii, conform art.4, “beneficiarii” care se încadrează sunt a) cei cu o cerere formulată și depusă în termen legal, dar încă nesoluționată până la data intrării în vigoare sau b) La fel se încadrează și cei care deja așteaptă de decenii în fața Curții Europene a Drepturilor Omului ca România să rectifice catastrofa Atanasiu din 2010.

Cine nu își aduce aminte cazul? Niște simpatice cetățene în etate și-au urmărit dreptul legitim și recunoscut de a fi despăgubite în urma naționalizărilor considerate ilegale. Au ajuns să arate cu degetul internațional la ineficiența și durata rușinoasă cu care se soluționează cazuri de acum 50 de ani și mai bine de către instituțiile române. Și bine au făcut, căci așa discutăm astăzi despre soluții echitabile și care să satisfacă toate părțile. De ce? Pentru că, vă imaginați, am ajuns la limita suportabilității. Vrem dreptate, fără să discriminăm între cei care au obținut compensație integrală și între cei ce urmează a fi despăgubiți.

O soluție cu mecanică proiectată de un inginer francez.

Titlul este inspirat dintr-un banc, unde raiul avea ingineri nemți și bucătari francezi, iar iadul presupunea ingineri francezi… Asta ne zice totul.

Cum funcționează?

1. Se afirmă clar și răspicat că proprietatea se restituie în natură. Dar bineînțeles în limite.

2. După ce se epuizează proprietățile, se trece la imobile cu valoare echivalentă de la Agenția Domeniilor Statului. Și după?

3. Fericiții care vor fi despăgubiți în echivalent, vor primi puncte. Puncte deci… care conform art.29 pot fi valorificate prin achiziționarea la licitația publică națională de imobile din Fondul Național. Unde ca să vezi… cumperi proprietăți cu … puncte.

4. Și dacă reușim să supraviețuim la două licitații, unde nu ne este clar dacă trebuie sau nu să “cheltuim” niște puncte, și de altfel dacă supraviețuim până în 2017, putem opta pentru valorificarea în numerar. Dar nu oricum! 14% din numărul de puncte pe an, ultima tranșă fiind de 16%. Păi asta înseamnă…7 ani. Deci undeva în 2024 poți spera că termini să fii despăgubit.

5. Ca un bonus, menționăm că termenul de plată acordat Ministerului de Finanțe Publice este de 180 de zile.

Dezamăgirile unui om încrezător în dreptate

Vă mărturisim că aveam așteptări de la această lege. Ce este în neregulă cu acest sistem?

În primul rând, ne raportăm la ce se aude prin presă în legătură cu evaluarea, care nu mai este… cel puțin NU după standarde internaționale. Observăm astfel că interesul este în aplicarea măsurătorilor notariale. Din start creează inechitate, pentru că unii au fost despăgubiți la nivel de bulă imobiliară din 2008-2009, iar alții, post mortem creșterii artificiale a prețurilor, se vor vedea cu prețuri mai mici.

În al doilea rând, legea joacă pe termene. Termene lungi pentru autorități în soluționare și scurte pentru viitorii licitanți în depunere. Să luăm ca exemplu art.34! 90 de zile (pe care cu greu le putem prelungi cu încă 60 și asta doar dacă este vorba de instituții), sunt prevăzute în eventualitatea în care dosarul trebuie completat cu înscrisuri. Fără cuvinte…măcar putem aprecia că se lasă loc în lege întârzierilor prin alte instituții ale statului…că doar trăim într-un stat birocratic și nu democratic. La ce duce toată treaba? La limitarea indirectă, prin aceste termene la accesul la justiție.

Omagii pentru artist, vă rog!

Propunem să începem să aplaudăm creatorii acestei legi și să o ținem așa până la sfârșitul articolului. Pentru că ceea ce observăm este incredibil și cineva merită laudele sarcastice și oprobriul nostru.

Nu degeaba am menționat decizia pilot la CEDO, Atanasiu, unde România era obligată să-și schimbe legea, printre altele și datorită violării articolului 6.1, unde este consemnat dreptul la un proces echitabil, în aspectul său de durată excesivă a procedurilor.

Și cum s-a rezolvat problema? În stil neaoș românesc desigur.

Reduci cu câteva zile durata de care dispun proprietarii naționalizați de regimul comunist. Le treci la autorități, care astfel au o durată mai lungă pentru pronunțarea deciziei. Dar ce faci? Prelungești durata execuției efective.

Cum? Să vedem: Deschizi Cutia Pandorei, și lași speranța să dăinuie până în 2016, că vei primi totuși imobilul asupra căruia îți revendicai dreptul de la bun început… După asta, organizezi un fel de Infern al lui Dante, unde, după cum știm dictonului “Lăsați orice speranță voi ce intrați aici” i se dă un rol principal. Infernul în exemplul nostru este licitația. Vei licita puncte pentru o propietate care este foarte probabil să valoreze mult mai puțin decât cea inițială.

Presupunând că reușești… cu tot cu tranșele, despăgubirea efectivă mai durează așa cum am văzut încă 7 ani. Ne întrebăm dacă până în 2024 vor exista mașini zburătoare… și retrocedările încă nu se vor fi terminat.

Soluția este într-adevăr una de efect, dar nu pentru noi, ci pentru stat. Totul ne pare organizat în funcție de buget, ca să poată fi efectuate plățile. Vă dați seama că tot din banii publici se va face transformarea în bani a punctelor. Și de ce să ne păcălim? Așa cum ne-am obișnuit, jumătate din buget ajunge în buzunarele largi și politice, și cu restul mai punem un asfalt, mai construim 5 kilometrii de autostradă, mai despăgubim niște victime.

Dar în cele din urmă, prețul este omul. O procedură organizată pe principiul darwinian, al celui mai puternic care supraviețuiește.

În acest final vă spunem însă cu entuziasm că așteptăm noi cazuri de condamnare a României de către CEDO. Pentru că așa cum ne-am obișnuit deja, nu s-a rezolvat nimic!