Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile articolului 37 alineatul 3 din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 sunt neconstituţionale.
Potrivit unui comunicat de presă al CCR, dispoziţiile în cauză, care spun că ‘Funcţiile didactice pentru corpul instructorilor militari din unităţile de învăţământ preuniversitar din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, condiţiile care se cer pentru ocuparea acestora, normele didactice, competenţele şi responsabilităţile se stabilesc prin instrucţiuni proprii’, încalcă dispoziţiile art.73 alin.(3) lit.t), coroborate cu ale art.118 alin.(2) din Constituţie, potrivit cărora statutul cadrelor militare se stabileşte prin lege organică.