Câştigul salarial mediu net a crescut în februarie cu 11,2%, la 2.487 lei, faţă de luna februarie a anului trecut, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).
În februarie, indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi lună a anului precedent a fost de 106,2%.
Indicele câştigului salarial real (câştigul salarial în raport cu evoluţia preţurilor de consum – n.r.) a fost de 99,8% pentru luna februarie 2018 faţă de luna precedentă.
Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 180,6%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2018.
În februarie, faţă de ianuarie, creşterile câştigului salarial mediu net din sectorul economic s-au datorat acordării de prime ocazionale (premii anuale ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv tichete de masă sau tichete cadou), dar şi realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte).
Cele mai mari creşteri ale câştigului salarial mediu net au fost de 12,8% în fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, respectiv cu 10,1% în fabricarea produselor din tutun.