Într-o iniţiativă legislativă se propune majorarea cu 20% faţă de luna februarie 2018 a salariilor personalului nedidactic din învăţământul preunivesitar, menţionând că, astfel, se elimină o discriminare a acestei categorii de personal.
Potrivit propunerii legislative pentru modificarea art. 38 din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, „începând cu data de 1 martie 2018 cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, premiilor, primelor şi al celorlalte elemente de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, de care beneficiază personalul din învăţământul preuniversitar şi universitar de stat, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat în luna februarie 2018, prevede proiectul”.