Măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni.

Art 202 C. procedură penală,  detaliat mai sus,  indică scopul şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi dispuse. Acest articol de lege a fost  contestat pe motiv că încalcă dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a suţinut că sintagmele “indicii temeinice” şi “suspiciune rezonabilă”, din cuprinsul art. 202 din Codul de procedură penală, contravin dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, fiind lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, întrucât nu sunt definite de legea penală, prin aceasta fiind adusă atingere şi prezumţiei de nevinovăţie.

Curtea Constituţională a reţinut că noţiunea de “suspiciune rezonabilă” trebuie analizată în strânsă corelaţie cu cea de “bănuială rezonabilă”, întrucât măsurile preventive, mai puţin reţinerea, pot fi dispuse numai faţă de suspect sau faţă de inculpat. În acest sens, conform dispoziţiilor art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală, dobândirea calităţii de suspect este condiţionată de normele procesual penale, de un anumit nivel al probaţiunii, acela al existenţei unei bănuieli rezonabile că persoana în cauză a săvârşit fapta care face obiectul urmăririi penale. De asemenea, dobândirea calităţii de inculpat este condiţionată, conform art. 309 alin. (1) din Codul de procedură penală, de existenţa unor probe din care să rezulte că infracţiunea pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală a fost săvârşită de respectiva persoană.

Potrivit ştirilor juridice, spre deosebire de probele care stau la baza unei condamnări, care trebuie să fie de necombătut şi din care trebuie să rezulte, dincolo de orice îndoială rezonabilă, concluzia săvârşirii de către inculpat a infracţiunii pentru care este judecat, standardul de probaţiune necesar dobândirii calităţilor procesuale mai sus menţionate şi dispunerii măsurilor preventive este cel al capacităţii de a determina formarea unei bănuieli sau a unei “suspiciuni”. Aceasta din urmă trebuie să fie însă “rezonabilă”.

Cum noţiunea de “rezonabil” nu beneficiază de o definiţie specifică dreptului penal sau celui procesual penal, Curtea a reţinut că legiuitorul a avut în vedere sensul comun, propriu al termenului.

Prin urmare, sensul sintagmei “suspiciune rezonabilă” semnifică existenţa unor probe pe baza cărora, recurgând la un raţionament echilibrat, firesc, lipsit de exagerări, să poată fi desprinsă concluzia plauzibilă că suspectul sau inculpatul a săvârşit o infracţiune.

În concluzie, expresia criticată îndeplineşte cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate specifice standardului calităţii legii, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 10/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 284/2018.