Cei care au fost sancţionaţi contravenţional şi care consideră că au fost sancţionaţi fără un temei legal pot face plângere împotriva proceselui verbal de contravenţie.

Ordonanţa 2/2001 constituie cadrul legal în materie. Potrivit art. 32 alin. 1 din Ordonanţa 2/2001 împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Instanţa competentă, potrivit art. 32 alin. 1 este judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Potrivit ultimelor noutăţi legislative s-a susţinut că prin stabilirea competenţei de soluţionaree a plângerilor se încalcă dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prin stabilirea competenţei de soluţionare a plângerilor în materie contravenţională în favoarea instanţei în circumscripţia căreia a fost constatată săvârşirea contravenţiei, se creează în sarcina contestatorului obligaţia de a se supune competenţei exclusive a unei instanţe, care poate fi departe de domiciliul său, ceea ce poate face dificilă sau uneori chiar imposibilă prezentarea sa în faţa acesteia.

Astfel, contravenientul ar trebui să cheltuiască o sumă mult mai mare decât cuantumul amenzii contestate, ceea ce îl va face, practic, să renunţe la promovarea unei plângeri, pentru simplul motiv că ar cheltui mai mult decât ar trebui să plătească prin procesul – verbal de constatare a contravenţiei.

Curtea Constituţională a reţinut că prevederile art. 32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate, şi a statuat că acestea nu îngrădesc dreptul părţilor la un proces echitabil, ci instituie norme de procedură privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, şi anume instanţa competentă să soluţioneze plângerea.

Această modalitate de reglementare reprezintă însă opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecătoreşti.

Chiar dacă prin prevederile de lege criticate se stabileşte competenţa teritorială a instanţei de judecată de la locul săvârşirii şi constatării faptei contravenţionale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar şi nici nu poate conduce la încălcarea dreptului de soluţionare a cauzei într-un termen rezonabil. Tocmai în considerarea unor astfel de situaţii legiuitorul a reglementat modalităţi alternative care să garanteze exercitarea efectivă şi deplină a drepturilor materiale şi procesuale ale oricărei persoane care doreşte să se adreseze justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 796/2017 publiccată în Monitorul Oficial nr. 248/2018.