Începerea urmăririi penale se dispune când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege. Iar organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.
Potrivit legislaţiei, art. 350 alin. 3) C. procedura penală, atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile care împiedică punerea în mişcare şi exercitarea acţiunii penale, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei.
Articolul de lege de mai sus a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, potrivit ultimelor ştiri juridice.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile menţionate mai sus sunt constituţionale în măsura în care urmărirea penală in rem se poate efectua numai până la momentul identificării persoanei care a săvârşit infracţiunea. O interpretare contrară este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât conferă organului de urmărire penală posibilitatea de a administra, în faza urmăririi penale in rem, majoritatea probelor necesare acuzării, fără ca persoanei acuzate să i se aducă la cunoştinţă. În acest mod, garanţiile procesuale privind informarea şi accesul la dosarul cauzei rămân simple drepturi virtuale şi iluzorii.
Curtea Constituţională a reţinut că din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înţeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc şi organele judiciare, putând înţelege cu uşurinţă sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic.
Atâta timp cât, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecţilor/inculpaţilor de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele şi actele întocmite cu nerespectarea exigenţelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Aşa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecinţă a conţinutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor şi că, în acord cu exigenţele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe şi acte de urmărire penală şi să se opună utilizării lor în procedura de filtru.
Curtea nu poate reţine aceeastă excepţie de neconstituţionalitate, având în vedere argumentele de mai sus, ea fiind respinsă prin Decizia nr. 685/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 31/2018.