Încuviințarea executării silite a cunoscut o serie de modificări de-a lungul timpului unele mai controversate decât altele, fapt ce a dus la sesizarea CCR și ulterior modificarea Codului de procedură civilă.
Astfel, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 15 februarie 2013 în cadrul încuviințării executării silite, instanța verifica să vadă dacă respectiva hotărâre îndeplinește toate condițiile pentru a putea fi pusă în executare, sens în care pronunța o încheiere prin care decidea asupra acestui aspect. Practic, cel interesat apela la un executor judecătoresc care se adresa apoi judecătoriei în circumscripția căreia se afla biroul său și solicita instanței încuviințarea executării silite.
În 19 octombrie 2014 a intrat în vigoare legea 138/2014 prin care au fost aduse modificări Codului de procedură civilă și s-a decis ca hotărârile judecătorești să fie puse în executare silită de către executorul judecătoresc, acesta fiind singurul în măsură să încuviințeze executarea silită. Acest fapt a generat sesizarea CCR care a pronunțat Decizia 895/2015 care a fost publicată în Monitorul Oficial 84 din 4 februarie 2016 și a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că din ziua publicării acestei decizii, atribuția executorilor judecătorești de a încuviința executarea silită încetează, aceasta urmând a fi preluată de instanța de judecată așa cum era anterior modificării.
Înainte de publicarea acestei decizii a CCR în Monitorul Oficial au existat pe rolul instanțelor o serie de procese începute ce au avut ca obiect contestații la executare împotriva încuviințării executării silite date de executorul judecătoresc, fapt ce a generat o practică neunitară. Astfel, s-a impus sesizarea ÎCCJ pentru a stabili dacă efectele deciziei CCR se produc și asupra încheierilor de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc înainte de publicarea deciziei CCR.
Caz practic
La 11 ianuarie 2016 a fost emisă încheierea de încuviințare a executării silite de către executor. În 22 martie 2016 debitorul a formulat contestație la executare solicitând anularea întregii executări silite și a tuturor actelor de executare și restabilirea situației anterioare prin întoarcerea executării în totalitate, respectiv pentru suma de 25.325,16 lei executată pentru perioada 1 ianuarie 2008-30 noiembrie 2015, Decizia Curții Constituționale nr. 895/2015.
Motivul a fost că încuviințarea executării silite s-a făcut de către organul de executare și nu de către instanță, motiv pentru care întreaga executare silită este lovită de nulitate prin prisma deciziei CCR.
Instanța a admis contestația la executare motivat de faptul că la 11 ianuarie 2016 legea prevedea că executorul judecătoresc se pronunță asupra încuviințării executării silite, prin încheiere, fără citarea părților. Astfel, decizia CCR se aplică doar proceselor și executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare, iar procesele și executările începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.
Împotriva sentinței a declarat apel intimatul și a arătat că la data întocmirii actelor de executare decizia CCR nu era publicată în Monitorul Oficial, astfel încât nu își poate produce efectele. În cadrul apelului, apelantul a solicitat sesizarea ÎCCJ pentru clarificarea aplicării în timp a deciziei CCR.
Care au fost opiniile instanțelor de judecată?
Unele instanțe au apreciat că încheierea de încuviințare a executării silite ar putea fi anulată în cadrul contestației la executare, indiferent de data sesizării instanței, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții cumulative: împotriva executării s-a formulat contestație la executare, iar obiectul acesteia îl formează și anularea încheierii de încuviințare a executării, contestația la executare să fie formulată în termen și să fie admisibilă, temeiul juridic al cererii de anulare a încheierii de încuviințare a executării să îl constituie caracterul neconstituțional al dispozițiilor din Codul de procedură civilă și excepția de neconstituționalitate a fost declarată admisibilă de instanța de judecată învestită cu soluționarea contestației la executare, prin încheiere. Aceste instanțe au apreciat că decizia CCR își produce efectele inclusiv în cazul contestațiilor la executare aflate pe rolul instanței la data publicării deciziei (4 februarie 2016), astfel ea își produce efectele în cazul contestațiilor introduse, în termenul legal, ulterior pronunțării deciziei, cu respectarea și a celorlalte condiții expuse anterior.
Alte instanțe au considerat că decizia CCR se aplică și contestațiilor la executare formulate ulterior pronunțării deciziei și până la publicarea acesteia.
Ce a decis ÎCCJ?
ÎCCJ a pronunțat Decizia 21/2017 care va fost publicată în Monitorul Oficial 23 din 10 ianuarie 2018. Analizând textele de lege, ÎCCJ a apreciat că prin aplicarea deciziei CCR în cadrul unor contestații la executare aflate în curs de judecată privind încuviințări de executare silită date de către executorul judecătoresc anterior publicării deciziei, înseamnă o aplicare retroactivă.
În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că efectele deciziei CCR se produc și asupra încheierilor de încuviințare a executării silite date de executorul judecătoresc anterior publicării acestei decizii, dacă motivul de nulitate decurgând din necompetența executorului judecătoresc a fost invocat în cadrul contestației la executare formulate în termen, după publicarea deciziei instanței constituționale în Monitorul Oficial al României.