De-a lungul vremii reglementarea infracțiunii de evaziune fiscală a suferit o serie de modificări și completări. Inițial a fost reglementată prin legea 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale și era definită ca fiind fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale, în întregime sau în parte, veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la bază înregistrări reale, dacă au avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției. Pedeapsa aplicată era închisoarea de la 6 luni la 5 ani și interzicerea unor drepturi sau cu amenda de la 1.000.000 la 10.000.000 lei.

Acest text de lege a fost abrogat prin legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției și evaziunea fiscală era definită ca fiind omisiunea în tot sau în parte a evidențierii în acte contabile sau în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate ori înregistrarea de operațiuni sau cheltuieli nereale, în scopul de a nu plăti ori diminua impozitul, taxa sau contribuția. Pentru această faptă pedeapsa era închisoarea de la 2 la 8 ani și interzicerea unor drepturi.

Prin legea 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale legiuitorul a stabilit că intră în categoria infracțiunilor de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani și interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale: ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive, alterarea, distrugerea sau ascunderea de acte contabile, memorii ale aparatelor de taxat ori de marcat electronice fiscale sau de alte mijloace de stocare a datelor, executarea de evidențe contabile duble, folosindu-se înscrisuri sau alte mijloace de stocare a datelor,  sustragerea de la efectuarea verificărilor financiare, fiscale sau vamale, prin nedeclararea, declararea fictivă ori declararea inexactă cu privire la sediile principale sau secundare ale persoanelor verificate, substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terțe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală și ale Codului de procedură penală.

A fost sesizată ÎCCJ pentru a preciza dacă omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate, evidențierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale ori evidențierea altor operațiuni fictive reprezintă modalități normative distincte de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală sau variante alternative ale elementului material al infracțiunii unice de evaziune fiscală.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe de judecată au apreciat că acțiunile enumerate de textul de lege reprezintă variante alternative ale elementului material al infracțiunii unice de evaziune fiscală. Argumentul a fost acela că evaziunea fiscală este o infracțiune la care elementul material constă într-o acțiune care, la rândul ei, se poate realiza prin mai multe modalități alternative (ascunderea, evidențierea, alterarea, distrugerea, executarea de evidențe contabile duble, sustragere) sau printr-o inacțiune (omisiunea evidențierii).

Au considerat că realizarea oricărei modalități a elementului material are ca finalitate consumarea infracțiunii, astfel încât realizarea altei modalități a elementului material în baza aceleiași rezoluții infracționale, nu afectează unitatea infracțională.

Alte instanțe de judecată au apreciat că textul de lege supus atenției reprezintă modalități normative distincte de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală, și nu variante alternative ale elementului material al infracțiunii de evaziune fiscală.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ  a pronunțat  Decizia 25/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 936 din 28 noiembrie 2017. ÎCCJ a analizat textul de lege cu privire la evaziunea fiscală și a apreciat că omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate constă în neînregistrarea în aceste documente a unor surse impozabile ori taxabile realizate de către contribuabil. Știrile juridice arată că în acest caz conținutul infracțiunii este realizat indiferent de împrejurarea că există sau nu o evidență contabilă.

Noutățile legislative arată că modalitățile faptice de săvârșire a infracțiunii de evaziune fiscală au același scop, respectiv sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Fapta de a omite evidențierea corectă în documentele legale și fapta de a nu evidenția corect veniturile și cheltuielile au fost incriminate prin aceeași normă și au ca scop comun colectarea corectă a taxelor și impozitelor.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că acțiunile și inacțiunile enunțate în textul de lege care se referă la aceeași societate comercială, reprezintă variante alternative de săvârșire a faptei, constituind o infracțiune unică de evaziune fiscală.