Consilierii locali pot cumula indemnizația de șomaj cu indemnizația de ședință?


În fiecare an electoral sperăm că ne va fi mai bine și credem că promisiunile celor ce se vor aleși se vor materializa și o vom duce și  noi mai bine. Până la urmă speranța moare ultima și după o serie de experiențe eșuate de-a lungul anilor în materie de promisiuni electorale, se poate spune că românul poate fi definit ca în citatul lui Fracois Truffa „pesimistul este un optimist cu experiență.”

O problemă care a necesitat sesizarea ÎCCJ pentru a fi clarificată a fost aceea de a ști dacă indemnizația de șomaj poate fi cumulată cu indemnizația de ședință de către consilierii locali.

Caz practic

În 2016 contestatorul A a chemat în judecată persoana juridică de drept public B formulând contestație împotriva deciziei de stabilire debite prin care i s-a imputat că a primit indemnizația de șomaj necuvenită în perioada martie – august 2016. Acesta a solicitat anularea deciziei și exonerarea sa de la obligația de restituire a debitului.

Contestatorul a arătat că i s-a imputat indemnizația de șomaj pentru perioada sus-menționată motivat de faptul că ar fi realizat în aceeași perioadă venituri în calitate de consilier local, dar a activat ca și consilier local nu în baza unui contract de muncă, ci în baza unui mandat rezultat din alegeri. Acesta a argumentat că indemnizația de ședință este o remunerație ocazională și nepermanentă și calitatea de consilier local nu poate fi asimilată cu o activitate profesională.

Instanța a admis acțiunea și a anulat decizia de imputare emisă de B motivat de faptul că activitatea de consilier local nu este o funcție, ci o calitate nefiind salarizată, ci indemnizată fără să aibă caracter permanent. Perioada cât o persoană este consilier local nu constituie vechime în muncă, iar indemnizația nu are caracter salarial fiind supusă doar impozitării.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel intimata B și a solicitat sesizarea ÎCCJ pentru clarificarea posibilității de cumul a indemnizației de șomaj cu cea de ședință acordate consilierilor locali.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe de judecată au apreciat că cele două tipuri de indemnizații pot fi cumulate în cazul consilierilor locali, motivat de faptul că indemnizația de ședință are caracter ocazional și activitatea consilierului local are loc în baza unui mandat rezultat din alegeri fără care între consiliul județean și consilierul local să existe raporturi de muncă. În plus, activitatea sa ca și consilier local nu este o funcție, acesta nu are atribuții de serviciu și program de lucru.

Alte instanțe de judecată au considerat că  cele două indemnizații nu se pot cumula motivat de faptul că Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă prevede expres faptul că încetarea plății indemnizațiilor de șomaj acordate beneficiarilor are loc la data de la care își începe desfășurarea activității în funcții elective. Conform acestei opinii, nu are importanță cuantumul indemnizației de ședință încasate de consilierul local, pentru că legiuitorul a avut în vedere cazul în care se realizează venituri doar din activități autorizate. S-a apreciat că indemnizația de ședință a unui consilier local nu intră în această categorie de venituri.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 53/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 916 din 22 noiembrie 2017. ÎCCJ s-a pronunțat prin decizia 54/2007 și decizia 16/2008 cu privire la calificarea naturii juridice a indemnizației de consilier local, respectiv cumularea acesteia cu veniturile din pensii.

Știrile juridice arată că ÎCCJ a stabilit că indemnizația de ședință a consilierilor locali este o remunerație ocazională, nepermanentă susceptibilă a se constitui în cumul cu pensia anticipată sau cu cea de invaliditate de gradul II.

Noutățile legislative stabilesc că pentru participarea la lucrările consiliului, consilierii locali au dreptul la o indemnizație specială de ședință care poate fi cumulată cu pensia sau cu alte venituri. Consilierii locali pot lucra în altă parte pentru a-și asigura mijloacele de subzistență și ținând cont de specificul activității lor aceasta are caracter sporadic.

Legiuitorul a stabilit că indemnizația de șomaj asigură celui lipsit de venituri un venit material care să substituie mijlocul său de subzistență de care a fost lipsit din motive neimputabile. Încetarea plății indemnizației de șomaj apare atunci când asiguratul a reînceput să aibă venituri cu care se poate întreține.

Știrile juridice prevăd că indemnizația de ședință a unui consilier local nu are natura juridică a unui venit salarial, constant și permanent, pentru că activitatea desfășurată de acesta nu este o activitate profesională sau asimilată acesteia, astfel încât nici indemnizația aferentă acesteia nu poate fi asimilată cu un venit.

În 2015 CCR statua că activitatea de consilier local nu este o funcție, ci o calitate fără să fie salarizată, fără să aibă caracter regulat, organizat și permanent și fără să fie asimilată cu o funcție electivă.

Ținând cont de deciziile ÎCCJ și de cea dată de CCR, de specificul activității consilierului local, ÎCCJ a apreciat că acesta are calitatea de ales și că prestează în folosul comunității prin participare o dată sau de două ori pe lună la ședințele de consiliu primind o indemnizație modică și ocazională care poate fi cumulată cu pensia anticipată sau cu cea de invaliditate.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că indemnizația de șomaj poate fi cumulată cu indemnizația de ședință de către consilierii locali.

Care a fost soluția pronunțată de instanța de apel în cazul practic?

Ținând cont de Decizia ÎCCJ și de argumentele acesteia, instanța de apel a respins contestația formulată de persoana juridică de drept public B.