Codul de procedură civilă a stabilit reguli clare în materia executării silite, reguli ce trebuiesc urmate de cei interesați să pună în aplicare titlul executoriu pe care îl au și să își recupereze de la debitor datoria.

Codul de procedură civilă prevede la art 906 alin. 1 și 2  că, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, obligație pe care nu o poate îndeplini altă persoană, atunci debitorului îi pot fi aplicate anumite penalități de către instanța de executare. Scopul acestor penalități este de a-l constrânge să își îndeplinească obligația.

Atunci când obligația nu este evaluabilă în bani, instanța îl poate obliga pe debitor să achite creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei stabilită pe zi întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Instanța poate îndeplini acest lucru prin încheiere definitivă dată cu citarea părților. Dacă obligația este evaluabilă în bani, atunci penalitatea de mai sus poate fi stabilită între 0,1% și 1% pe zi de întârziere, caz în care procentajul este calculat din valoarea obiectului obligației.

În cazul în care în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalității, debitorul nu execută obligația din titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța de executare, va fixa o sumă definitivă ce i se datorează cu acest titlu. Instanța se va pronunța prin încheiere definitivă dată cu citarea părților, încheiere care este executorie.

Știrile juridice arată că penalitatea poate fi înlăturată sau redusă, pe calea contestației la executare, dacă debitorul execută obligația din titlul executoriu și probează existența unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării. Rețineți că acordarea de penalități nu exclude obligarea debitorului la plata de despăgubiri, la cererea creditorului.

În această materie practica instantelor de judecată nu este unitară, sens în care a fost sesizată ÎCCJ pentru a stabili dacă, atunci când prima instanță a respins cererea de acordare a penalităților conform textului de lege menționat anterior, hotărârea pronunțată este susceptibilă de a fi atacată cu apel.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe de judecată au apreciat că încheierea prin care instanța de executare respinge cererea de plată a penalităților nu poate fi atacată cu apel fiind definitivă motivat de faptul că textul de lege nu face vreo diferență după cum cererea a fost admisă sau respinsă.

Alte instanțe au considerat că încheierea poate fi atacată cu apel motivat de faptul că, atunci când legiuitorul nu prevede expres, încheierile prin care se resping cererile de aplicare a penalităților pot fi atacate cu apel. Dacă nu am merge pe acest raționament ar însemna că creditorul căruia i s-a respins cererea ar fi lipsit de orice mijloc legal de a putea obține executarea silită. Aceste instanțe au apreciat că în lipsa unei prevederi exprese a legiuitorului, încheierile prin care se resping cererile de aplicare a penalităților se atacă cu apel fiind pronunțate de instanța de executare.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 73/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 914 din 22 noiembrie 2017. Regula este că procesul civil parcurge faza judecății și pe cea a executării silite fără ca ele să fie obligatorii în toate cazurile. De exemplu, faza executării silite va lipsi dacă hotărârea judecătorească nu este susceptibilă de a fi adusă la îndeplinire pe cale de executare silită sau dacă debitorul își execută de bunăvoie obligația din titlul executoriu.

Textul de lege al art. 906 C.p.civ. reglementează un mijloc de constrângere indirectă asupra debitorului prin aplicarea acestor penalități pe zi de întârziere aspect cu titlu de noutate legislativă față de vechiul Cod de procedură civilă care stabilea posibilitatea aplicării unor amenzi civile cominatorii în favoarea statului.

Regula în materia executării silite este că atunci când instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie, aceasta poate fi atacată doar cu apel în 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se prevede altfel. În cazul de față, art 906 C.p.civ. este o excepție de la regula de mai sus, deoarece este formulat clar și nu lasă loc la interpretări. Atunci când legiuitorul a dorit să reglementeze un regim juridic diferențiat legat de posibilitatea de a se recurge la exercitarea căii de atac în funcție de soluția de admitere sau de respingere a unei cereri, a prevăzut-o în mod expres, deoarece era o excepție de la regulă.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că încheierea de soluționare a cererii de obligare la plata de penalități pe zi de întârziere a debitorului unei obligații de a face sau a nu face, evaluabile în bani, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, este definitivă, indiferent de soluția adoptată de instanța de executare, respectiv de admitere sau de respingere a cererii creditorului.