Pe măsură ce unii dintre români au dat de gustul antreprenoriatului și-au constituit o serie de societăți comerciale și au început să se gândească cum ar putea să se îmbogățească ușor și repede. Prin diverse inginerii financiare unii au reușit, dar au plătit cu libertatea dorința de înavuțire, pentru că procurorii au încadrat faptele lor în categoria infracțiunilor de spălare de bani și de evaziune fiscală. În final, și-au pierdut și libertatea și li s-au confiscat și sumele de bani obținute în mod ilicit.

În practică au apărut opinii diferite ale instanțelor de judecată cu privire la modul de operare al confiscării speciale în cazul concursului de infracțiuni dintre evaziunea fiscală și spălarea de bani. Astfel, a fost necesară sesizarea ÎCCJ pentru a stabili dacă în cazul concursului de infracțiuni dintre evaziunea fiscală și spălarea de bani se impune sau nu confiscarea specială a sumelor de bani ce au făcut obiectul spălării de bani și care provin din evaziunea fiscală concomitent cu obligarea  inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Caz practic

În iunie 2016 inculpații au fost condamnați la pedepse cuprinse între 2 și 3 ani închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală/complicitate la evaziune și spălare de bani/complicitate la spălare de bani în formă continuată. Instanța a admis în parte acțiunea civilă a ANAF și a obligat în solidar inculpații și părțile responsabile civilmente la plata către partea civilă a sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal. A menținut sechestrele asigurătorii și a dispus confiscarea specială de la inculpați a unei sume de bani în favoarea statului.

Procurorul și inculpații au declarat apel împotriva acestei hotărâri invocând nelegala confiscare specială în solidar de la toți inculpații.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Opinia majoritară a fost că într-o astfel de situație se impune confiscarea specială a sumelor de bani ce au făcut obiectul spălării de bani și au provenit din evaziunea fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală. Suma ce face obiectul confiscării este reprezentată de valoarea totală a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale.

Opinia minoritară a fost în sensul că nu se poate dispune confiscarea specială a sumelor ce au făcut obiectul spălării de bani concomitent cu obligarea la plata sumelor reprezentând obligații fiscale. Atâta vreme cât produsul infracțiunii de evaziune fiscală este și obiectul infracțiunii de spălare de bani, iar suma de bani nu se mai află în posesia inculpaților, ci a fost folosită pentru despăgubirea părții civile, confiscarea specială a aceleiași sume nu mai are bază legală.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ  a pronunțat Decizia 23/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 878 din 8 noiembrie 2017. Știrile juridice arată că măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii faptelor prevăzute de legea penală. Astfel, sunt supuse confiscării bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

ÎCCJ apreciază că sumele de bani provenite din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală cu privire la care se exercită acțiunile ce realizează elementul material al infracțiunii de spălare a banilor sunt supuse confiscării speciale în măsura în care nu servesc la despăgubirea statului.

Încă din 2015 ÎCCJ a stabilit printr-o decizie că măsura confiscării speciale și a obligării inculpatului la plata despăgubirilor civile pot coexista, dar nu cu privire la același bun sau la aceeași sumă de bani.

Noutătile legislative arată că dacă suma de bani dobândită în urma săvârșirii unei infracțiuni nu se mai află în posesia făptuitorului, ci a fost folosită pentru despăgubirea persoanei vătămate, nu mai există situația premisă a deținerii produsului unei infracțiuni și  nu mai suntem în fața unei stări de pericol care să justifice aplicarea confiscării speciale.

La baza obligării inculpatului la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală stă răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie. Scopul este repararea prejudiciului produs prin comiterea acestei infracțiuni.

Atunci când există un prejudiciu rezultat din săvârșirea evaziunii fiscale este obligatorie acoperirea lui. Confiscarea specială ca urmare a infracțiunii de spălare a banilor nu își mai are rostul, deoarece ne aflăm în fața unui prejudiciu unic, iar aplicarea celor două măsuri ar duce la dubla sancționare a celui acuzat și condamnat pentru săvârșirea ambelor infracțiuni.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că în ipoteza concursului de infracțiuni dintre infracțiunea de evaziune fiscală și infracțiunea de spălare a banilor, nu se impune luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracțiunii de spălare a banilor și care provin din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaților la plata sumelor reprezentând obligații fiscale datorate statului ca urmare a săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

Ce a decis instanța de apel în cazul practic?

Instanța a admis apelurile parchetului și ale inculpaților, a înlăturat din sentință obligarea la confiscarea specială, a menținut sechestrele asigurătorii pentru acoperirea sumelor datorate cu titlu de obligații fiscale accesorii debitului principal.