Regula este că partea care pierde un proces va suporta cheltuielile de judecată care constau în taxă de timbru, onorariu de avocat și de expert. Sunt situații în care partea care câștigă nu solicită acordarea acestor cheltuieli în litigiul respectiv, ci pe cale separată printr-un alt proces.

Atât vechiul Cod de procedură civilă, cât și actualul Cod acceptă posibilitatea ca, cel care câștigă procesul (fie nu solicită aceste cheltuieli de judecată în cursul procesului, fie, deși le cere, instanța omite să se pronunțe asupra lor) să poată formula o acțiune separată de recuperare a acestora în termen de 3 ani de la soluționarea definitivă a procesului.

Problema care a generat practică neunitară și a impus sesizarea ÎCCJ pentru a clarifica modul de interpretare este aceea de a ști dacă, într-o acțiune separată prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată dintr-un proces anterior, se mai pot cere alte cheltuieli de judecată generate de însuși litigiul prin care se solicită aceste costuri.

Caz practic

Reclamantul a fost sancționat contravențional pentru depășirea vitezei legale pe drumurile publice. Acesta a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție în februarie  2012, însă aceasta  a fost respinsă. Acesta a formulat recurs care a fost admis și a fost anulat procesul-verbal și amenda a fost înlocuită cu avertisment. În decizie se menționează că acțiunea a fost admisă în parte. În acest dosar nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Reclamantul a solicitat ulterior îndreptarea erorii materiale cu privire la sintagma acțiunea a fost admisă în parte, cerere care i-a fost admisă.

În mai 2015 reclamantul a solicitat printr-o cerere în pretenții obligarea pârâtului IGP la plata sumei de 419,5 lei reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în dosarul în care i s-a admis anularea procesului-verbal și a cerut și obligarea IGP la plata cheltuielilor de judecată în actualul dosar de pretenții.

Instanța a admis în parte cererea și a obligat IGP la plata sumei de 400 lei, dar a respins obligarea IGP la plata cheltuielilor de judecată generate de acest dosar. Împotriva acestei hotărâri ambele părți au declarat apel.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au apreciat că cererea accesorie de plată a cheltuielilor de judecată trebuie respinsă motivat de faptul că pârâtul nu are nicio culpă în declanșarea acestui litigiu. Culpa declanșării procesului aparține reclamantului care a dorit să își recupereze pe cale separată cheltuielile de judecată, deși le putea solicita chiar în procesul care le-a generat.

Aceste instanțe au apreciat că trebuie acordate cheltuielile de judecată din cel de-al doilea proces către reclamant doar atunci când acesta din motive obiective nu  le-a putut solicita pe cale accesorie chiar în procesul care le-a generat, fie din cauza neexigibilității acestora sau a necunoașterii întinderii acestora (de exemplu cazul eșalonării taxei de timbru).

Alte instanțe au considerat că aceste cheltuieli de judecată trebuie acordate indiferent de obiectul litigiului, astfel încât pârâtul să poată fi obligat la suportarea cheltuielilor de judecată generate și de cel de-al doilea proces. Solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată nu este un abuz de drept din partea reclamantului.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ  a pronunțat Decizia 59/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 871 din 6 noiembrie 2017. Știrile juridice arată că, dacă într-un litigiu cererea principală este admisă, reclamantul are dreptul la recuperarea cheltuielilor de judecată generate de litigiu, iar aceste costuri vor fi suportate de pârât. Dacă nu solicită aceste cheltuieli în cadrul litigiului respectiv, poate formula o acțiune separată care să aibă ca obiect recuperarea acestor costuri, iar această cerere va fi considerată a fi principală și va fi timbrată.

De reținut că indiferent de natura procesului în care au fost efectuate cheltuielile respective (civil, litigiu de muncă etc.), procesul care  are ca obiect doar acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil care se va judeca la judecătorie sau la tribunal în funcție de criteriul valoric. Legea prevede că partea care pierde procesul să fie obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi achite acesteia cheltuieli de judecată. Dacă cererea a fost admisă doar în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Faptul că pârâtul ar fi obligat la plata cheltuielilor de judecată generate de cel de al doilea proces prin care reclamantul solicită recuperarea primelor cheltuieli de judecată nu are semnificația unei duble sancționări a pârâtului pentru culpa din primul proces, ci se raportează la manifestarea sa din cel de-al doilea litigiu.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că, în cauzele ce au ca obiect obligarea pârâtului la suportarea pretenției constând în cheltuieli de judecată generate de un alt litigiu soluționat definitiv, pârâtul poate fi obligat să suporte cheltuielile de judecată generate de al doilea litigiu.