Orice excepţie de neconstituţionalitate invocată în faţa Curţii Constituţionale trebuie să conţină o anumită formă. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate trebuie să cuprindă trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat.
Mai jos vom analiza modul în care Curtea Constituţională îşi motivează decizia atunci când excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde cele trei elemente.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
În ceea ce priveşte măsurile luate de procuror în cursul urmăririi penale legislaţia prevede că se poate face plângere împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta care se rezolvă, după caz, de prim – procurorul parchetului, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, de procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Art. 339 alin. 5) C. procedură penală prevede că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor nu mai pot fi atacate cu plângere la procurorul ierarhic superior şi se comunică persoanei care a făcut plângerea şi celorlalte persoane interesate.
Articolul de lege menţionat mai sus, potrivit ştirilor juridice, a fost contestat pe motiv de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.
Decizia Curţii constituţionale
Curtea Constituţională a afirmat că nu s-a arătat în mod concret în ce constă contrarietatea reclamată dintre prevederile legale criticate şi dispoziţiile constituţionale pretins încălcate.
Prin numeroase decizii (de exemplu Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011), Curtea a conturat o anumită structură inerentă şi intrinsecă oricărei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalităţii, textul de referinţă pretins încălcat, precum şi motivarea de către autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalităţii textului criticat. Indiscutabil, primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicări a textului pretins neconstituţional, fie menţionării conţinutului său normativ, iar cel de-al doilea indicării textului sau principiului constituţional pretins încălcat. În condiţiile în care primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv.
Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapărat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivă, ea rezultă din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivării excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.
Însă în situaţia în care textul de referinţă invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţională să poată reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepţia.
În cazul de faţă se limitează la a indica doar textul legal criticat şi pe cel de referinţă, Curtea constată că se impune analiza pe fond a excepţiei ridicate, deoarece, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituţionalitate vizată de autoarea excepţiei, aceasta constând în faptul că ordonanţele prin care se soluţionează plângerile împotriva soluţiilor, actelor sau măsurilor procurorului nu mai pot fi atacate cu o nouă plângere la procurorul ierarhic superior.
Prin Decizia nr. 478/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 734/2017 s-a constatat că nu poate fi primită critica referitoare la afectarea accesului liber la justiţie, deoarece cauza penală, odată rezolvată de către procuror, în condiţiile art. 327 din Codul de procedură penală, va putea fi supusă controlului judecătorului de cameră preliminară, ocazie cu care partea interesată va putea critica inclusiv acele acte ale procurorului care au fundamentat soluţia pronunţată.