Impozitarea veniturilor salariale în UE. Cota unică sau impozitarea progresivă?


Şi în anul 2017, în medie, statele din Uniunea Europoeană care au cota unică, au, în total, un nivel de taxare a angajaţilor, la salariul mediu, mai mare decât cel perceput de statele cu impozit progresiv. Este concluzia Institutului Economic Molinari, care arată că, spre exemplu, rata reală de taxare este mai mare în România decât în Danemarca.

În Uniunea Europană, doar şase state, dintre cele mai puţin dezvoltate, practică un sistem de taxare în cotă unică, potrivit economiştilor de la Institutul Economic Molinari: Bulgaria, România, Ungaria, Estonia, Letonia şi Lituania.

Economiştii spun că rata reală totală a taxării (contribuţii sociale, impozitul pe venit şi TVA) ar fi în acest an, în medie, de 45,58% din salariul brut, în cazul statelor care au cotă unică, în comparaţie cu cele 44,52% cât ar fi rata reală totală a taxării în statele care au cotă progresivă.

România are o cotă totală reală a taxării de 46,69%, nivel cu care este peste media UE, în condiţiile în care are sistem de cotă unică. Iată de fapt cum se “împarte” un salariu mediu în România:

Salariul mediu brut anual este în România de 8.368 de euro. Din el se plătesc contribuţiile sociale datorate de angajat (1.590 de euro), apoi impozitul pe venit (906 euro), apoi contribuţiile sociale ale angajatului (1.118 euro). Rămâne un salariu net de 4.755 de euro pe an, dar, după ce se scade şi TVA de 19% (294 de euro), rămân 4.461 de euro într-un an, adică circa 371 de euro pe lună.