În materia executării silite legislaţia prevede că dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare.

Art. 906 alin. 4) C. de procedură civilă prevede că în cazul în care au fost aplicate penalităţile însă ele nu au fost executate în termen de 3 luni, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor.

Faptul că instanţa se va pronunţa prin încheiere definitivă a atras mai multe critici printre care şi o excepţie de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că sintagma “prin încheiere definitivă”, cuprinsă de dispoziţiile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă, aduce atingere accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, deoarece elimină posibilitatea atacării cu apel a unei hotărâri judecătoreşti.

Potrivit ştirilor juridice, autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate contravin şi art. 124 alin. (2) din Constituţie şi principiului exercitării căilor de atac, principiu ce trebuie interpretat în sensul posibilităţii reale de a exercita o cale de atac, în condiţiile legii, iar nu în sensul suprimării acesteia. În final, se susţine că, în lipsa unei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti, se absolutizează prezumţia de legalitate şi temeinicie a hotărârilor pronunţate, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea Constituţională a reţinut că ar fi ilogic şi contrar finalităţii urmărite de legiuitor ca încheierea de obligare a debitorului la plata amenzii civile să fie supusă unor căi de atac.

Consacrarea caracterului irevocabil al acestei încheieri este, deci, în deplină concordanţă cu finalitatea reglementării, fără ca prin aceasta să se încalce prevederile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, aşa cum Curtea a statuat în mod constant, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate căile de atac şi, deci, la toate gradele de jurisdicţie, legiuitorul fiind suveran în a limita, pentru raţiuni impuse de specificul domeniului supus reglementării, un atare acces.

Având în vedere acestea, pretinsa încălcare de către prevederile art. 906 alin. (4) din Codul de procedură civilă a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie nu poate fi constatată.

Astfel, prin Decizia nr. 380/2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 682/2017 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate.