Procedura de confiscare sau de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării este reglementată de Codul de procedură penală.

Art. 549 indice 1 alin. 1 ) C. procedură penală prevede că în cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală.

Acest articol de lege a fost contestat pe motiv că nu respectă dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile criticate sunt discriminatorii şi, totodată, îngrădesc accesul la justiţie, întrucât recunosc numai procurorului dreptul de a sesiza judecătorul de cameră preliminară cu o cerere de desfiinţare a unor înscrisuri, nu şi persoanei vătămate sau părţii civile. Susţine că, în acest fel, garantarea liberului acces la justiţie devine un drept iluzoriu dacă partea interesată în desfiinţarea înscrisului falsificat nu are ea însăşi calitatea de a formula o cerere la judecătorul de cameră preliminară.

Curtea Constituţională a reţinut că această reglementare reprezintă “un caz expres prevăzut de lege”, în înţelesul art. 45 alin. 1 teza finală din Codul de procedură civilă, în care procurorului i se recunoaşte legitimare procesuală pentru a formula acţiunea civilă. Curtea a constatat că, în legislaţia anterioară, în procedura desfiinţării totale sau parţiale a unui înscris, instanţa civilă soluţiona cauza în baza principiilor care guvernează un proces echitabil, în condiţii de publicitate, contradictorialitate şi oralitate, cu respectarea dreptului la apărare, prin administrarea probaţiunii, a invocării de cereri şi excepţii, fiind respectate pe deplin prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) şi art. 24, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Curtea reţine că în actuala reglementare procesual penală, procurorul nu va mai dispune cu privire la confiscarea specială în cazul emiterii unei soluţii de netrimitere în judecată, ci va sesiza judecătorul de cameră preliminară şi, de asemenea, nu va mai sesiza instanţa civilă cu propunere de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris, ci judecătorul de cameră preliminară. Aşa încât, în cazul confiscării sau desfiinţării unui înscris, în ipoteza clasării, legea procesual penală în vigoare reglementează o procedură în care procurorul are calitatea de titular al cererii formulate în acest sens, îndreptată către judecătorul de cameră preliminară. Acţiunea nu mai are caracter civil, iar procurorul nu mai are calitatea de reclamant, ci pe aceea de titular, conform normelor procesual penale criticate, legitimarea procesual activă fiind specifică procesului civil.

Prin urmare a respins excepţia de neconstituţionalitate invocată prin Decizia nr. 299/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 665/2017.