Procurorul, în cazul procesului penal, atunci când constată că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă şi există probele necesare şi legal administrate emite rechizitoriu prin care dispune trimiterea în judecată, dacă din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că a fost săvârşită de inculpat şi că acesta răspunde penal.
Art. 327 lit. a) C. procedură penală reglementează prevederile de mai sus, articol care potrivit ştirilor juridice a constituit motiv al unei excepţii de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile de lege criticate încalcă accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât procurorul, în mod unilateral şi fără să aducă la cunoştinţă inculpatului, apreciază că urmărirea penală este completă şi emite rechizitoriul prin care dispune trimiterea în judecată.
Se susţine că pentru a se putea apăra, inculpatul trebuie să cunoască întreaga acuzaţie ce îi este pusă în sarcină, adică situaţia de fapt şi încadrarea juridică la care s-a ajuns pe baza probelor administrate în cauză, astfel încât, luând cunoştinţă de suportul probatoriu al acuzaţiei, să aibă posibilitatea să răspundă prin prezentarea unui mijloc de probă ce poate schimba situaţia de fapt reţinută sau încadrarea juridică a faptei. Una dintre componentele fundamentale ale dreptului la apărare o reprezintă, aşadar, posibilitatea luării la cunoştinţă de suportul probatoriu al acuzaţiei formulate împotriva inculpatului prin studierea actelor de urmărire penală.
Curtea Constituţională a reţinut că terminarea urmăririi penale potrivit aprecierii organului de cercetare penală are un caracter prezumtiv, întrucât nu pune efectiv capăt fazei de urmărire penală. Procurorul, ca titular al dreptului de a exercita acţiunea penală, este cel care decide cu privire la rezultatul urmăririi, fie prin trimiterea în judecată a inculpatului, fie prin adoptarea altei soluţii, acest moment fiind cel care fixează terminarea efectivă a urmăririi penale.
Mai mult se susţine că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.
Se reţine că dispoziţiile de lege criticate nu împiedică inculpatul să ia cunoştinţă de întregul probatoriu pe care se sprijină acuzaţia şi să solicite administrarea de noi probe în apărarea sa, având în vedere atât garanţiile privind accesul inculpatului la dosarul de urmărire penală, cât şi posibilitatea inculpatului de a contesta – în procedura de cameră preliminară – legalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar – în faza de judecată – temeinicia acestora, precum şi posibilitatea inculpatului de a solicita – în cursul judecăţii – administrarea de probe, indiferent dacă au fost sau nu administrate în faza de urmărire penală.
Prin urmare Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 308/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 628/2017.