În cadrul procesului civil pot fi săvârşite mai multe abateri care sunt sancţionate de instanţă, de exemplu pricinuirea cu intenţie sau culpă a amânării judecăţii sau a executării silite, formularea unei cereri cu rea – credinţă.

Abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia.

Potrivit art. 191 alin. 1) C. procedură civilă, împotriva încheierii executorii prevăzute mai sus se poate face numai cerere de reexaminare,  prin care se solicită, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.

Potrivit ştirilor juridice, a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate criticându-se calea de atac împotriva încheierii executorii.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate  s-a susţinut că prevederile art. 191 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, întrucât reglementează calea de atac a reexaminării doar cu privire la aplicarea amenzii judiciare, nu şi împotriva încheierii instanţei prin care a fost dispusă măsura înlocuirii sale ca expert, respectiv cea a restituirii onorariului de expertiză.

Curtea Constituţională a reţinut că stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reţinut că acesta este sensul art. 129 din Constituţie, text care face referire la “condiţiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac ca, de altfel, şi al art. 126 alin. (2) din Constituţie, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la procedura de judecată, stabileşte că acestea “sunt prevăzute numai prin lege”.

Curtea reţine că dispoziţiile procedurale criticate din Codul de procedură civilă nu contravin accesului liber la justiţie, prevăzut de art. 21 din Constituţie, şi nici prevederilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi celor ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât, prin posibilitatea exercitării unei căi de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţa de judecată odată cu fondul se asigură o judecată fluentă şi în condiţii de celeritate, părţile putându-şi exercita drepturile procesuale atât cu prilejul judecării în fond a cauzei, cât şi al soluţionării căilor de atac. Prin această măsură, legiuitorul a urmărit să împiedice prelungirea excesivă a duratei procesului şi, totodată, să contribuie la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.

Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsă prin Decizia nr. 374/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 622/2017.