Cuantumul bursei de rezidenţiat a rămas acelaşi, 670 lei!


Actul normativ care reglementează organizarea şi desfăşurarea rezidenţiatului este Ordonanţa nr. 18/1999, ordonanţă care recent a suferit unele modificări.

Potrivit noutăţilor legislative, Ordonanţa nr. 1/2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 562/2017.

Ce aduce nou acest act normativ pentru rezidenţi?

Se prevede că, cheltuielile de personal aferente medicilor rezidenţi, medicilor dentişti rezidenţi şi farmaciştilor rezidenţi, medicilor rezidenţi încadraţi în direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, în alte unităţi cu personalitate juridică din subordinea Ministerului Sănătăţii, din unităţi sanitare de stat şi din cadrul Institutului Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă se suportă în totalitate de la bugetul de stat, în limita duratei maxime prevăzute pentru specialitatea pentru care optează.

Cuantumul bursei de rezidenţiat va fi de 670 lei. Astfel, se prevede că, începând cu luna iulie 2017, rezidenţii cu un salariu lunar brut/soldă brută lunară mai mic/mică decât 7.100 lei, care nu include drepturile aferente gărzilor efectuate pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, beneficiază de o bursă de rezidenţiat în cuantum lunar de 670 lei.

Perioada de timp până la care vor beneficia de această bursă este până în anul 2022 când rezidenţii vor avea un salariu de 7.100 lei aşa cum se prevede în Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Bursa de rezidenţiat nu face parte din salariul brut/solda brută, nu este supusă impozitului pe venit şi nu constituie bază de calcul pentru contribuţiile de asigurări sociale de stat, asigurări pentru şomaj, asigurări sociale de sănătate sau pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

În ceea ce priveşte plata lunară a bursei de rezidenţiat, potrivit ştirilor juridice, aceasta se va realiza din bugetul de stat, prin bugetul aprobat de Ministerul Sănătăţii pentru unităţile sanitare de stat din subordinea sa şi pentru unităţile sanitare de stat din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale.

În concluzie, modificări importante nu se aduc prin actul normativ ci doar se actualizează salariul pe care îl vor primi începând cu anul 2022. Să nu uităm că în O.U.G. nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, în art. 18 se prevedea aceeaşi bursă pentru medicii rezidenţi.

Astfel, putem afirma că Ordonanţa nr. 1/2017 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului este “aceeaşi Mărie cu altă pălărie”.