Începerea urmăririi penale poate fi dispusă când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege iar organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut.
Art. 305 din C. de procedură penală reglementează procedura de începere a urmăririi penale, articol care a fost subiect de invocare a unei excepţii de neconstituţionalitate soluţionată de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 425/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 562/2017.
Excepţia de neconstituţionalitate s-a motivat prin faptul că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, în măsura în care toate sau majoritatea actelor de urmărire penală se efectuează în procedura “in rem“.
Astfel, dacă urmărirea penală “in rem” este inclusă în expresia constituţională “tot cursul procesului” este afectat dreptul la apărare în ipoteza în care autorul faptei este indicat chiar prin actul de sesizare sau este cunoscut. Deşi, potrivit art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală, avocatul suspectului sau inculpatului are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, în practică un asemenea drept este suprimat de puterea de interpretare acordată procurorului care administrează întregul probatoriu al acuzării numai în baza unei ordonanţe de începere a urmăririi penale “in rem“. Aşa fiind, sunt afectate şi principiile legalităţii şi imparţialităţii care guvernează activitatea procurorilor.
Curtea Constituţională a constatat că intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziţia procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o persoană, când din datele şi probele existente în cauză rezultă o bănuială rezonabilă că aceasta a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală.
Astfel, procurorul este obligat ca, în acel moment, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului “dispune”, iar nu “poate dispune”, astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam, până la realizarea probaţiunii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea directă a acestei măsuri.
Potrivit ştirilor juridice pot exista situaţii în care existenţa bănuielii rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam însă cele două elemente nu au o existenţă simultană. Iar prin faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic.
Aşa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale.