Astăzi este Ziua Internaţională a justiţiei penale!


Ziua internațională a justiției penale internaționale este marcată anual la 17 iulie, făcând trimitere la semnarea în 1998 a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale, care are drept obiectiv protejarea umanității în fața cazurilor de genocid, crime împotriva umanității, crime de război și crime împotriva umanității.

”Justiția Contează” este deviza manifestărilor organizate în acest an, în Europa și în SUA, la sediile Curții Penale Internaționale și Organizației Națiunilor Unite pentru a marca această zi. În acest sens, la 12 iulie, la Haga, este organizată o conferință a ambasadorului Sergio Ugalde (Costa Rica), vicepreședinte al Adunării Statelor Părți și coordonator al Grupului de Lucru de la Haga al Biroului; la 17 iulie, chiar cu prilejul aniversării zilei, ambasadorul Sebastiano Cardi (Italia), vicepreședinte al Adunării Statelor Părți al Grupului de lucru de la New York susține o alocuțiune dedicată marcării momentului, iar câteva zile mai târziu, la 21 iulie, are loc lansarea la Casa Umanității din Haga a campaniei media de socializare de promovare a universalității Statutului de la Roma. Acest din urmă eveniment este organizat de legațiile diplomatice ale Ciprului și Danemarcei în Olanda.

Data de 17 iulie a fost stabilită în 2014, ca urmare a declarației adoptate la Kampala, cu prilejul Conferinței de revizuire a Statutului de la Roma al Curții Penale Internaționale (CPI). Ziua Justiției Penale Internaționale este o oportunitate foarte bună pentru confirmarea angajamentului comunității internaționale pentru justiția penală internațională ca instrument comun pentru combaterea impunității pentru crimele cele mai grave care amenință securitatea internațională, precum genocidul, crimele de război, crimele împotriva umanității și crima de agresiune.